TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Republica piraților 9786067106589
Republica piraților
Vezi
galerie

Republica piraților

de Colin Woodard

Titlu apărut în colecția Sapiens la Art

Id: #431469

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Istoria adevărată și uimitoare a piraților din Caraibe și a celui care i-a înfrânt
 

Descriere produs

Colin Woodard spune povestea reală, fascinantă și prea puțin cunoscută a republicii piraților, bazându-se, în special, pe sursele primare descoperite în arhivele din Marea Britanie și cele două Americi. La începutul secolului al XVIII-lea, mai mulți proscrişi ai mărilor, printre care faimoșii Barbă-Neagră, Sam cel Negru şi Charles Vane, şi-au unit fortele pentru a pune bazele unei democrații primitive in Bahamas. Datorită surprinzătorului ei egalitarism, aceasta a zguduit fundamentele Imperiului Britanic şi ale Imperiului Spaniol, trezind în colonii o dorință de emancipare ce va duce, în cele din urmă, la Revoluția Americană. La Nassau, pentru o scurtă, dar glorioasă perioadă, servitorii au fost liberi, sclavia nu a existat, oamenii au avut aceleași drepturi indiferent de origine și culoarea pielii, iar liderii au fost aleşi sau demişi prin vot.

 

Republica piraților este mărturia unui timp în care violenții pirați erau considerați inamici ai civilizației de către imperii și proprietarii de nave, dar eroi de către cei oprimați.

 

Cartea a inspirat serialul NBC Crossbones, cu John Malkovich in rolul lui Barbă-Neagră, jocul Ubisoft Assassin's Creed IV: Black Flag şi serialul documentar Netflix Regatul pierdut al piraților, în care apare și autorul cărții.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Colin Woodard

Traducător: Alfred Neagu

Data apariției: iulie 2023

ISBN: 9786067106589

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 472

Limbă: Română

Dimensiuni: 14,5x20,5 cm - A5

Hârtie: 80g/m

Editura: Art

Teme: adevăr, secret, societate, Cultură

 

Opinii editoriale

„Acest volum nu e despre corsarii gălăgioşi ai lui Robert Louis Stevenson, ștrengarii veseli din filmele Disney şi băieții din musicalul The Pirates of Penzance. Aici e vorba despre adevărații pirați din Caraibe, iar realitatea este la fel de pitorească și de captivantă precum ficţiunea.”

Kirkus Reviews
Colin Woodard
Colin Woodard
Autor

Colin Woodward – un istoric de bestselleruri New York Times și jurnalist câștigă...

vezi autor