Cealaltă față a lumii / The other face of the world

„Pictura artistelor evocate în acest volum atestă dubla natură pe care o probează condiția picturii în contemporaneitate, invocată la început. Pictura lor mi se pare că e deopotrivă despre pictură, o pictură perfect conștientă de propria-i istorie și de traseul în timp pe care l-au parcurs cu bine până în prezent elementele ei de codificare, de retorică și factură, de convenționalitate și protocol estetic. O pictură autoreferențială deci, și autoreflexivă (prima ei natură) - prin simplul fapt că se arată bine informată despre propriul trecut, instruită în legătură cu sine, știutoare, în deplină cunoștință de cauză și deci, prin asta, relaxată.”

„Imaginea devine mai izbitoare, mai efectivă decât descrierea ei, decât memoria ei. Esența duce la atracții fascinante, la convingeri restrictive de cum femeile pot fi și de ce poate să facă o artistă femeie. Problema limitării devine cu succes problema alegerii.”

”Prin urmare, artistele care atrag imaginația publică trebuie să aibă oarecare circumstanțe atenuante. Uneori sunt eroine tragice cu destine colorate precum Artemisia Gentileschi și Frida Kahlo, acele rare și exotice creaturi protejate de unicitatea lor. Apoi sunt marile doamne, acele artiste care devin venerabile la bătrânețe, precum Louise Bourgeois sau Geta Brătescu. Apropierea de moarte face ca femeile să fie respectabile, iar excentricitățile pot fi scuzate din cauza bătrâneții: a duce sub braț un falus din latex și ipsos poate fi provocator la 25 de ani, dar amuzant la 95 de ani. O artistă trebuie să fie astfel, protejată de unicitate sau decrepitudine, pregătită să înfrunte un destin tragic sau să găsească faima internațională la bătrânețe.”