Dumnezeu - între știință și credință

Imposibilul nu există, e rânduială în Univers şi rânduiala nu poate emana decât de la o inteligenţă. Universul este deci opera unei inteligenţe. Această rânduială rezultă din împlinirea uneia sau a mai multor legi adunate laolaltă; legile sunt totdeauna şi, cu necesitate logică, opera unei voinţe inteligente.

Dumnezeu, autorul Universului, fiind o inteligenţă, desigur că creând acest Univers, a avut un scop. Acest scop a fost să facă fiinţe fericite; dorinţele noastre, puterile noastre, în tot ceea ce au ele mai înalt, ne afirmă aceasta. Toate fiinţele înzestrate cu simţire sunt chemate la fericire. În realitate, vedem că într-o anumită măsură toate fiinţele sunt fericite, fiindcă toate iubesc viaţa, îi asigură durata şi o apără până la extrem chiar. Dar fericirea nu e asemănătoare pentru toate fiinţele vii. Mai ales este o deosebire hotărâtă între fericirea hărăzită animalelor şi cea hărăzită oamenilor. Una este o fericire închisă în limite strâmte, o simpla fericire dată, cealaltă este o fericire care i-a proporţiile cele mai mari şi îmbracă un alt caracter. Este o fericire meritată.