Recitindu-l pe Dostoievski. 200 de ani de la naștere

La Dostoievski, în centrul tuturor evenimentelor stă Omul frământat de îndoieli, sfâșiat de patimi, însetat de iubire, putere și bani, căutând credința și pe Dumnezeu. Urcușurile și coborâșurile relațiilor, caracterele descrise zguduitor și descărcările electrice dintre personaje, maniera contradictorie în care acestea sunt construite generează un anumit „efect al complicității“ asupra cititorului: ajungem să privim lumea prin ochii personajelor și s-o percepem simultan cu bătăile inimii lor. Și parcă tot nu este îndeajuns. Dostoievski pare că ne provoacă să ne întrebăm: putem să garantăm pentru gradul nostru de „normalitate“ sau al altcuiva? Cât purtăm în noi din Raskolnikov, Svidrigailov, Lujin, Stavroghin, Piotr Verhovenski, Fiodor Pavlovici, Smerdiakov sau Ivan Karamazov și cât din starețul Zosima, Mîșkin, Arkadi Dolgoruki, Dmitri sau Alioșa Karamazov? Care dintre noi este Aliona Ivanovna, Sonia Marmeladova, Aglaia Epancina, Polina Aleksandrovna, Katerina Ivanovna, Nastasia Filippovna sau Grușenka? Dostoievski te face să te îndoiești și să te înfricoșezi nu doar de ceilalți, ci și de tine însuți.

Volumul de față își propune să-l dezvăluie pe Dostoievski din perspectiva a douăzeci și patru de oameni de cultură care au interacționat într-un fel sau altul cu opera lui (rusiști, traducători, eseiști, teoreticieni ai literaturii, critici literari, critici de film, teatrologi, regizori, teologi, psihologi, jurnaliști).

Scrise cu ocazia bicentenarului nașterii emblematicului scriitor rus, eseurile din volum răspund la numeroase întrebări: de ce rămâne Dostoievski unul dintre cei mai populari scriitori din secolul al XXI-lea? Care sunt aspectele contradictorii ale vieții și operei lui? Există perspective noi de abordare a lui Dostoievski? În ce măsură mai sunt relevante căutările religioase, filosofice, spirituale și morale propuse de scriitor, într-o perioadă în care s-au intensificat teoriile conspiraționiste, într-o lume a postadevărului, într-un angrenaj al postumanismului? În ce măsură este Dostoievki un scriitor rus și în ce măsură unul universal? Care sunt dificultățile în lectura modernă a lui Dostoievski?

Finalmente, de ce să-l mai citim azi pe Dostoievski?

„... activitatea mea literară are pentru mine o semnificație solemnă, ea îmi dă un scop și o speranță (nu de a obține glorie și bani, ci de a realiza o sinteză a viziunii mele artistice și poetice, adică de a-mi exprima ideile cât mai deplin cu putință înainte de a muri)...“ dintr-o scrisoare a lui Dostoievski către nepoata sa, Sofia Ivanovna, Florența, martie 1869