TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Imagine. Imaginar. Reprezentare 9789975867375
Imagine. Imaginar. Reprezentare
Vezi
galerie

Imagine. Imaginar. Reprezentare

Titlu apărut în colecția Cartier Popular la Cartier

Id: #433979

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Volum coordonat de Nina Corcinschi
 

Descriere produs

Trăim într-o civilizație a imaginii, într-un Ev Media, cum ingenios a formulat un gânditor contemporan. Am ieșit din Galaxia Gutenberg și am intrat în Galaxia Zuckerberg. E o evidență. Coordonați de Nina Corcinschi, autorii din cartea de față au început să chestioneze evidența – și să examineze metodic dacă acestei modificări radicale în regimul imaginii îi corespunde o modificare radicală în regimul imaginarului. De la imaginarul sacru la cel politic, de la cel erotic la cel zoomorf, atenția lor cartografiază zone ample din noua ordine imaginară a lumii. O fac venind mai ales dinspre literatură și dinspre arte, fiindcă aceasta e formația lor. Iar ce reușesc e să demonstreze că, deși ceea ce se numește humanities pare să fi pierdut centralitatea în discursul științific de azi, artele încă sunt unul dintre modurile esențiale de înțelegere a lumii – tocmai fiindcă, atât de dependente de imagine cum sunt, ele răspund cu o adecvare extraordinară naturii imaginale a acestei Galaxii Zuckerberg.” (Radu Vancu)

extinde
 

Detalii produs

Coordonator: Nina Corcinschi

Data apariției: noiembrie 2023

ISBN: 9789975867375

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 384

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x19,5 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Cartier

Teme: curiozitate