Descriere produs
În limba română, cuvântul funcționar provine din franceză. Am putea să ne închipuim că e o persoană care face să funcționeze lucrurile, dar Larousse ne dezamăgește: e titularul unei funcții publice. Însă Mihnea Constantinescu funcționa indiferent de funcții.
În 30 de ani de carieră, Mihnea Constantinescu a avut, în esență, trei funcții: director în MAE, șef de cancelarie de prim‑miniștri (sau de cabinet) și ambasador cu însărcinări speciale. Ultima e de fapt o demnitate sau un rang, dar acoperă destul de bine preocuparea lui pentru energie și securitate din ultima parte a carierei. La Cancelarie, a făcut politică externă încă de pe vremea când făcea conexiunea între Theodor Stolojan și ambasadele occidentale. Iar la Externe, a determinat transformarea României într-o democrație păstrând-o pe drumul aderării la UE și NATO, asumat definitiv de toți actorii politici încă din 1995. La fel, energia era o chestiune cu conotații puternice de securitate, deci geopolitice, și administrative, fiindcă implica armonizarea numeroșilor actori instituționali implicați în marile proiecte.
Călătorie pe Volta, Planeta Becurilor (2023) ,
O călătorie în timp la Oamenii de Neanderthal (2023) ,
Medina infinită (2023) ,
Detalii produs
Autor: Iulian Comănescu
ISBN: 978-606-44-0481-7
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 288
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Curtea Veche
Teme: curiozitate, Democrație
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Biografii, memorialistică, publicistică și eseuri >> Cărți Biografii
Opinii editoriale
„Puțini sunt cei care au servit Statul român cu atâta abnegație, înțelegere și răbdare, cu atâta decență și cu simț al umorului, într-un sistem caracterizat adesea de contrariul calităților lui.”
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei„A fost un diplomat desăvârșit, patriot român și nu am cunoscut un susținător mai puternic al Parteneriatului Strategic SUA-România.”
Hans Klemm, fost Ambasador al SUA în România„Niciodată nu-i vor fi uitate altitudinea intelectuală, atitudinea patriotică, implicarea în viața publică.”
Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României