Cum s-a românizat România
de Lucian Boia
Titlu apărut în colecția Seria de autor Lucian Boia la Humanitas
Descriere produs
O nouă carte a lui Lucian Boia. Şi, ca de fiecare dată, un subiect nou şi o privire altfel. Noutatea demersului explică interesul din ce în ce mai mare pe care îl stârnesc lucrările sale, şi nu numai printre cititorii români, ci şi în afara României – dovadă stând numeroasele traduceri în engleză, franceză şi germană, ca şi în maghiară, polonă sau bulgară. Recent, la Universitatea din Jena i s-a acordat de către Südosteuropa-Gesellschaft medalia „Konstantin Jireček” pentru merite deosebite în domeniul cercetării istorice. „Lucian Boia a abordat în cărţile lui teme noi, pornind pe urma unor mituri rar supuse dezbaterii”, se spune în Laudatio rostită cu acest prilej.
„Fiecare popor îşi are propria experienţă cu «ceilalţi». Puţine însă în asemenea măsură şi cu asemenea intensitate precum românii. Situat într-o regiune «deschisă» şi multă vreme vag structurată, actualul spaţiu românesc a cunoscut o diversitate de dominaţii politice şi de infuzii etnice şi culturale.” În Vechiul Regat de dinainte de 1918, populaţia oraşelor era cât se poate de amestecată sub aspect etnic şi cultural. În perioada interbelică, România Mare cuprindea, alături de românii majoritari, o diversitate de naţionalităţi ca niciunde în Europa. Lucian Boia înfăţişează modul cum, începând cu cel de-al Doilea Război Mondial, apoi în perioada comunistă şi în anii care au urmat, această diversitate a dispărut aproape cu desăvârşire. România e astăzi mai românească decât oricând. Din păcate, arată autorul, şi românii s-au „românizat”, rupându-se în mare măsură, prin izolaţionismul practicat de regimul comunist, de valorile culturii occidentale pe care se clădise România modernă.
Între înger şi fiară (2023) ,
Franţa, hegemonie sau declin? (2023) ,
Sfârşitul Occidentului? (2013) ,
De ce este România altfel? (2023) ,
Capcanele istoriei (2022) ,
Balcic HC (2023) ,
Primul Război Mondial (2023) ,
„Germanofilii” (2023) ,
Suveranii României. Monarhia, o soluție? (2023) ,
Napoleon III cel neiubit (2023) ,
Detalii produs
Autor: Lucian Boia
Din blogul Cartepedia
,,Cu aspectul unei lucrări academice, cea mai recentă lucrare a lui Lucian Boia se aranjează discret la intersecţia confortabilă între cercetare istorică, eseu socio-politic şi cărţulie uşurică, de popu......“
citește mai mult,,Memorialistica şi lucrările de istorie ne ilustrează o Românie de acum o sută-o sută cincizeci de ani în care străinii îşi găseau o a doua ţară, îşi întemeiau familii, îşi deschideau afaceri sau se lă......“
citește mai mult