TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Necunoscuta de la Wildfell Hall LI-ANB-NEDLWH-18-N-001
Vezi
galerie

Necunoscuta de la Wildfell Hall

de Anne Brontë

Titlu apărut în colecția Clasici ai literaturii universale la Corint

Id: #254437

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Desemnat de către BBC unul dintre cele „100 de romane care ne-au transformat lumea” (100 Novels That Shaped Our World)


Multă vreme considerată – în mod neîntemeiat – scriitoarea mai puțin însemnată din triada surorilor Brontë, Anne a fost redescoperită într-o nouă cheie – împreună cu restrânsa ei operă – cu precădere în ultimele decade.


Romanul Necunoscuta de la Wildfell Hall (1848) se remarcă prin temele alese, prin curajul de a prezenta aspecte ale societății (victoriene, însă nu doar) insuficient explorate în literatura perioadei și prin angajamentul asumat al autoarei de a scrie pentru cititorii deopotrivă femei și bărbați. „Toate romanele sunt sau ar trebui să fie scrise pentru a fi citite atât de către bărbați, cât și de către femei și sincer nu pricep cum vreun bărbat și‑ar permite să scrie ceva ce pentru o femeie ar fi necuviincios să scrie sau de ce unei femei ar trebui să i se interzică să scrie orice i s‑ar cuveni unui bărbat”, spunea Anne Brontë, sub pseudonimul masculin Acton Bell, în prefața celei de-a doua ediții a ultimului său volum publicat, Necunoscuta de la Wildfell Hall.


Romanul a șocat cititorii și criticii la acea vreme, abordând în principal proble­mele cauzate de alcoolism și desfrânare și lupta femeilor pentru atingerea egalității în drepturi, atât în societatea extinsă, cât și în interiorul căsniciei victoriene. Neconvențională este și maniera scriitoricească prin care Anne Brontë a ales să prezinte povestea lui Helen Graham/Huntington: printr-o narațiune în ramă, cu dublu punct de vedere, constituit din corespondența lui Gilbert Markham, îndrăgostit de eroină, și jurnalul intim al protagonistei înseși. Această frumoasă și misterioasă necunoscută ce se prezintă ca văduvă – sosită drept chiriașă la Wildfell Hall – este privită cu multă neîncredere de către săteni, fiind constant bârfită și suspectată de fapte reprobabile. Treptat, ni se dezvăluie toate secretele pe care Helen le ascunde, printre care și faptul că tânăra și-a părăsit, de fapt, soțul, pentru a-și proteja copilul de abuzurile pe care și ea, și băiatul le sufereau.


Revendicat astăzi de critica feministă, romanul Necunoscuta de la Wildfell Hall oferă o perspectivă unică în epocă asupra unor probleme ce rămân de actualitate și pentru cititorul contemporan.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Anne Brontë

Traducător: Andrei Bantaş

Prefaţator: Anca Peiu

Data apariției: august 2022

Titlu original: The tenant of Wildfell Hall

ISBN: 9786060880653

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 528

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Teme: iubire, curaj, feminism, societate

Editura: Corint

 

Opinii editoriale

Într‑un fel anume, cartea Necunoscuta de la Wildfell Hall (The Tenant of Wildfell Hall, 1848) reflectă destinul literar al autoarei sale, Anne Brontë (1820–1849), alias Acton Bell, mezina unei fami­lii cu două scriitoare de neînlocuit ale canonului literar britanic și universal: Charlotte și Emily Brontë, în a căror umbră ea a și rămas, pe nedrept, vreme îndelungată. […] Dacă în roman protagonista, Helen Huntington/Lawrence/Graham, ni se dezvăluie treptat, abia după ce povestirea ei în ramă dă la iveală substratul unor pasionante pagini de corespondență con­fidențială (masculină) și de jurnal intim (feminin), tot astfel și per­sonalitatea scriitoarei Anne Brontë/Acton Bell a trecut prin multe vămi până să ni se prezinte în toată complexitatea și originalitatea ei incontestabilă. Cartea ei li se impune astăzi tuturor cercetătorilor, cititorilor profesioniști sau amatori, pe de‑o parte, ca o operă literară distinctă și inconfundabilă, în ceea ce privește stilul și atmosfera, cu Jane Eyre și La răscruce de vânturi – capodoperele prea bine cunos­cute ale lui Charlotte și Emily; iar pe de altă parte, cartea lui Anne completează prompt triada surorilor Brontë.

Anca Peiu, Prefață – Anne Brontë: o romancieră regăsită

Titlul de «primul roman feminist» a mai fost atribuit și altor cărți, poate că nu întru totul justificat. [Necunoscuta de la Wildfell Hall] este o carte grozav de incitantă.

The Guardian

Consider că ea [Anne] a fost cea mai neconvențională [dintre surorile Brontë].

Samantha Ellis

Întâlnim în uimitorul roman al lui Anne Brontë scene, situații care, prin îndrăzneala cu care au fost scrise, sunt unice în literatura de la mijlocul epocii victoriene și care își mențin statutul în toată literatura «de revoltă» care a urmat.

May Sinclair
Anne Brontë
Anne Brontë
Autor

Anne Brontë s-a născut la 17 ianuarie 1820 în sătucul englez Thornton din Yorksh...

vezi autor