O scânteie de viață (Carte pentru toți)
de Jodi Picoult
Titlu apărut în colecția Carte pentru toți la Litera
Descriere produs
Ziua călduroasă de toamnă începe ca oricare alta la Centru – o clinică în care găsesc ajutor la nevoie femeile din statul Mississippi, stat în care funcționează una dintre cele mai severe legislații în privința avortului. Apoi, spre sfârșitul dimineții, un bărbat disperat și îndurerat deschide focul, luându-i ostatici pe toți cei prezenți.
Sosit la fața locului, Hugh McElroy, un negociator al poliției, încearcă să ia legătura cu bărbatul și află, cu groază, că fiica sa de cincisprezece ani, Wren, se află în clinică. Dar Wren nu este singură. Alături de ea se află o asistentă care își depășește propria panică pentru a salva viața unei femei rănite; un medic care își face meseria nu în ciuda credinței sale, ci datorită acesteia; o protestatară pro-viață, deghizată în pacientă, care se găsește în fața aceleiași furii pe care ea însăși a simțit-o cândva; o tânără care a venit să avorteze și bărbatul extrem de tulburat, care a jurat să-și facă auzită vocea.
În acest roman captivant, nuanțat și bine documentat, Jodi Picoult abordează o temă complicată, reluând dezbaterea asupra opoziției dintre dreptul femeii de a alege și sacralitatea vieții, încă din momentul concepției.
Mici lucruri mărețe (2022) ,
Al zecelea cerc (2018) ,
Povestitorul (2019) ,
Nouăsprezece minute (2019) ,
O scânteie de viață (2019) ,
Povestitorul (Carte pentru toți) (2021) ,
Vremea plecării (2022) ,
Ultimul tren spre Londra (2020) ,
Ultima geană de lumină (2021) ,
Camera secretă (2022) ,
Detalii produs
ISBN: 9786063372605
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 416
Limbă: Română
Dimensiuni: 13,7x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Litera
Cărți Ficțiune >> Cărți Contemporane
Cărți Ficțiune >> Cărți Universale
Speciale >> Cărți literalmente cu greutate
Speciale >> Reduceri Grup Editorial Litera
Speciale >> Reducerile lunii
Speciale >> Târgul Cartepedienilor
Opinii editoriale
Picoult la superlativ... Un roman oportun, echidistant și care va inspira cu siguranță dezbateri.
The Washington PostNarațiunea convingătoare a lui Jodi Picoult, care merge pe firul descendent al evenimentelor, explorează cu competență probleme sociale controversate.
US Weekly