TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Teoria contractului
Teoria contractului
Vezi
galerie

Teoria contractului

de Monna-Lisa Belu Magdo

Id: #375784

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Instituția contractului se califică prin marea sa plasticitate, aceea de a fi un instrument destinat să suplinească insuficientă legiuitorului, reprezentând o prelungire a sistemului legislativ. Contractul urmărește să reglementeze raporturile sociale, să organizeze circulația bunurilor și prestarea serviciilor, adaptându-se permanent și rapid factorilor de determinare economici și sociali ai timpului.

 
Lucrarea de față a fost concepută ca o analiză teoretică, cu relevante valențe practice, a contractului în dreptul civil, construcția teoretică a contractului fiind abordată în tendința modernă de gândire a relației care există între timp și drept, a integrării timpului în norma juridică pe care o elaborează.
 
Analiza pornește de la fundamentele teoretice și principiale ale contractului, instituția contractului fiind prezentată prin raportare la cele mai importante principii în materie, precum și la dreptul internațional și, cu precădere, dreptul european. Structura contractului, a elementelor sale, este analizată într-o viziune comparativă cu vechea reglementare a Codului civil, cu ample accente pe elementele de noutate, de originalitate ale actualei reglementări, orientată spre clarificarea unor instituții și salvgardarea contractului, ca garanție a stabilității circuitului civil.
 
În continuare, formarea contractului este analizată nu numai în schemă tradițională și modernă a sistemului comerțului electronic, dar și în ipostaza perfectării sale progresive prin negociere, instrumente și acorduri preparatorii, ori contracte prealabile perfectării contractului voit de părți. Nu a fost omisă nici instituția nulității contractului, a modului de operare a nulității în cadrul contractului, cu referire la conceptualizarea nulității convenționale și de drept ori a confirmării actului anulabil, precum și mecanismul conversiunii actului nul într-un act valabil.
 
În final, ultimele două titluri ale lucrării abordează aspectele privind efectele contractului și consecințele neexecutării contractului. Efectele contractului sunt analizate în raport cu părțile contractante, cu succesorii lor în drepturi, cu creditorii și terțele persoane, fiind amplu tratată și simulația, date fiind dificultățile ivite în practică în această materie. Consecințele neexecutării contractului aduc în atenția de tratare încetarea contractului prin rezoluțiunea judiciară, unilaterală sau convențională și condițiile de natură substanțială și formală ale acestora, cu efectele corespunzătoare, precum și răspunderea civilă contractuală.
extinde
 

Detalii produs

Autor: Monna-Lisa Belu Magdo

Data apariției: iulie 2021

ISBN: 9786062717117

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 712

Limbă: Română

Dimensiuni: 16,5x23,5 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Hamangiu