Maimuțe la taifas

De ce sub pretextul iubirii și grijii părintești ni s-a transmis că pentru a reuși în viață trebuie să fim puternici, trebuie să nu simțim, trebuie să muncim din greu, să ne grăbim sau chiar să fim perfecți?

De ce nu înlocuim mesajele părintești cu „trebuie să ne trezim”?

Dacă „mărul” gustat de Adam și Eva este inconștientul? Dacă iadul și raiul sunt situate la întrerupătorul conștient inconștient? Dacă trăind inconștientul nu facem altceva decât să alegem să trăim iadul? Și dacă trăind în așa manieră este doar o opțiune?

Ce s-ar întâmpla dacă am alege să înțelegem care este calea comutării întrerupătorului? Dacă ne-am aminti că inconștientul manifestă creație chiar și atunci când nu este adus în conștient? Dacă alegem calea conștientului? Dacă alegem prezentul? Dacă alegem trezirea?