Descriere produs
În iulie-august 2019, autorul străbate România timp de 45 de zile la volanul mașinii sale, convins că prea puțini dintre noi își cunosc țara cu adevărat și că pentru a întîlni ineditul, diferitul, alteritatea nu este obligatoriu să călătorim spre îndepărtate destinații exotice. Îl animă, de asemenea, o dorință firească pentru cineva care a cunoscut anii 1980 și excursiile cu familia „în circuit” prin țară: aceea de a redescoperi România la 30 de ani după căderea regimului comunist. Ce a mai rămas din „ctitoriile” acestuia după prăbușirea lui? Ce a apărut nou?
România pe care o descriu Carnetele de drum este cea a capitalelor de județ, dar și a unor orașe mai mici, cu parcurile, piețele, muzeele și monumentele lor mai bine sau mai prost întreținute ori renovate, a stațiunilor turistice vechi și noi unde conservarea își dă mîna cu inovația și kitsch-ul, dar și a parcărilor de pe autostradă sau a cîrciumilor și magazinelor sătești de pe marginea șoselelor. O particularitate a acestor note de călătorie, care constituie de altfel și farmecul lor, este că observațiile precise sînt deseori colorate de memoria afectivă, iar metoda obiectivă a cercetătorului se îmbină cu subiectivitatea asumată a călătorului și scriitorului.
Nevoia de miracol (2022) ,
Bafta, Devla şi Haramul (2019) ,
Între două lumi (2024) ,
Muzeologia radicală sau ce anume e „contemporan” în muzeele de artă contemporană (2015) ,
Nimeni nu e prea mic să facă diferența (2019) ,
Viața pe Facebook. Dau like, deci exist (2020) ,
Putin (2022) ,
Pasager prin amintiri (2023) ,
The Horizontal Newspaper (2023) ,
Dicționar ilustrat de educație socială (2023) ,
Detalii produs
ISBN: 978-973-468-160-0
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 320
Limbă: Română
Dimensiuni: 14,5x22,5 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Polirom