Jurnalul unui trasnit

Mircea M. Ionescu, optimistul incurabil, risipitorul de frumuseți, revoltatul resemnat, construiește, cu un farmec aparte, din „iubiri arse și cenușă de necazuri” un „roman-marturisire” în care dezvăluie, cu smerenie și durere, dar și cu măsurată ironie, limitele îndrăznelii, ale încercărilor și ale riscului.

Într-o permanență căutare de a se regăsi pe șine, rătăcitorul în timp și spațiu, având drept sprijin iubirea care nu l-a trădat și pe care nu a trădat-o niciodată, Limbă Română, și idealul „sa fac, la București, America de acasa” în decorul „de vis și cosmar” al unui spațiu/timp ce pare a lucra împotrivă noastră, Mircea M. Ionescu, idealistul lucid, reușește să ne facă să înțelegem că efortul de a fi Om este unul continuu, că putem modela lumea cu mintea noastră atâta timp cât prețuim viață și dăruim iubire necondiționat.
Cultivând o anume seninătate, într-o lume a dezechilibrelor, diversă și fl uida, autorul ne propune prin aceste mărturisiri, în care locuri și personaje se regăsesc într-un carusel amețitor, un adevărat îndreptar de viață.
Lumea poate fi salvată atâta timp cât respecți tradiția și regulile transformându-te din interior.
Pentru asta trebuie să înveți ce este morală, valorile morale, adică mai simplu și direct, cum să-i iubești pe ceilalți.