Carol al II-lea. Între datorie și pasiune (Vol. 2)

Volumul al II-lea al jurnalului regelui Carol al II-lea cuprinde însemnările din perioada 18 septembrie 1939 - 31 decembrie 1940.

Sunt anii de început ai celui de-Al Doilea Război Mondial, în care România a încercat, fără succes, reorientarea politicii externe și păstrarea integrității teritoriale.

Prăbușirea Franței se petrece cu puțin înainte de ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940, ce duce la demantelarea României Mari, prin anexarea forțată de către URSS a Basarabiei, a nordului Bucovinei și a Ținutului Herța. A fost primul pas în dezintegrarea teritorială a României, urmat de pierderea Transilvaniei de Nord-Vest și a Cadrilaterului, provincii cedate Ungariei și Bulgariei, prin voința dictatorilor vremii.

Cuprins de o „deznădejde cumplită” și gândindu-se „dacă n-ar fi mai cuminte să abdice”, Carol al II-lea, ultimul rege al României Mari, își vede prăbușit Tronul tocmai în anul în care aniversase cu mare fast „un deceniu de glorioasă domnie”.

O domnie începută la 8 iunie 1930, cu bune și cu rele, cu transformări politico-administrative de neînchipuit pentru înaintașii săi, dar și cu notabile realizări edilitare și culturale. O domnie ce se va prăbuși în doar câteva zile, la 6 septembrie 1940, întocmai ca un castel de nisip, în mijlocul unei atmosfere de isterie politică și de ură socială rar întâlnită în spațiul românesc.

După plecarea din țară, jurnalul regal consemnează pentru posteritate experiențele cotidiene și amărăciunea exilului definitiv al celui supranumit cândva „Voievodul Culturii”.