Papil Panduru: O viață artisticâ în cronici, comentarii și imagini

Originea acestei lucrări stă în bogata colecție fotografică și în bunăvoința de a pune la dispoziție această colecție-depozitară trecutului sau artistic-a omului de teatru și film, maestrul Papil Panduru.

Într-un timp în care trecutul este tratat cu superficialitate, este răstălmăcit sau ignorat – ar mai fi să spunem negat-de către personaje care fixează pietre de hotar ale unor drumuri ce duc spre nicăieri, această carte vine să arate cum a fost cândva teatrul și filmul românesc și cam către ceea ce ar trebui să se tindă.

Va fi o lucrare ilustrativ-expozitiva, din care nu va lipsi însă analiză unor momente cum ar fi, de pildă: raportarea la climatul social-politic al timpului în care protagonistul s-a format și consacrat ori conjuncturile în care a cunoscut oameni ce i-au influențat sau cărora le-a influențat carieră.

La dispariția regizorului Sergiu Nicolaescu, domnul academician Eugen Mihaescu avea să scrie: „Astazi am pierdut un prieten. România a pierdut [pe] ultimul aristocrat al artei...”. Aristocrația n-are culoare socială. Aristocrați găsim atât în rândul comandanților de prim rang (Nicolaescu), cât și în rândurile soldaților (a se cîți a oamenilor simpli din rândul actorilor. Cum e cazul protagonistului nostru. Panduru).

Bogată colecție fotografică susține această teză, după cum și textul prezenței lucrări va încerca același lucru.

Autorul