Relațiile României Mari cu Elveția (1918-1940)

Lucrarea de faţă, elaborată exclusiv în baza documentelor diplomatice românești, se doreşte o radiografie complexă a relaţiilor dintre România Mare şi Elveţia, în plan politic, economic, cultural-ştiinţific şi parţial şi militar. La tradiţionala abordare, numai a acestor planuri, am adăugat două consistente capitole de imaginistică: imaginea României Mari în presa elveţiană şi cea a Elveţiei în documente diplomatice româneşti.

Ca urmare, lucrarea are cinci capitole, precedate de o introducere și urmate de concluzii.  Primul capitol se referă la relaţiile politice, abordate din unghiul reprezentanţelor diplomatice, al acordurilor politice bilaterale, al dinamicii contactelor politice şi al propagandei în plan politic realizată de România în Elveţia.  Analiza legăturilor  economice (cap.II) include o inventariere a acordurilor din acest domeniu, o reconstituire a dinamicii schimburilor comerciale dar şi a acţiunilor de propagandă economică. Al III-lea capitol abordează interferenţele cultural-ştiinţifice şi ne prezintă un tablou foarte consistent, chiar surprinzător de consistent. În ce priveşte imaginea celor două ţări, abordarea este diferită. Astfel, pentru imaginea Elveţiei în documentele diplomatice româneşti am recurs la metoda analizei tematice, respectiv prin reconstituirea evoluţiilor economice, a vieţii politice interne, a potenţialului militar al ţării dar şi a unor direcţii de bază ale politicii externe a ţării. În fine, în ultimul  capitol prezentăm comentarii mai semnificative ale presei elveţiene privind evoluţiile din România Mare, strict în baza principiului cronologic, în mixajul cotidian real. De altfel, în toate capitolele analiza se realizează în baza criteriului cronologic. Aşadar, în baza surselor de arhivă româneşti am reconstituit esenţa relaţiilor dintre România Mare şi Elveţia, din punctul de vedere românesc, în plan politic, economic şi cultural-ştiinţific. Radiografia făcută este sintetică dar credem că este sugestivă în ce priveşte stadiul relaţiilor bilaterale. Trebuie subliniat faptul că  sursele arhivistice româneşti relevă faptul că Elveţia a fost importantă pentru diplomaţia europeană mai ales pentru că a fost gazda primei organizaţii internaţionale însărcinată cu menţinerea păcii şi securităţii în lume, anume Societatea Naţiunilor. Pe de altă parte, este pregnant faptul că relaţiile României Mari cu Elveţia au înregistrat o evoluţie exemplară. Între cele două state nu s-au creat neânţelegeri de nici un fel. Disputele teritoriale, cele mai sensibile chestiuni apărute între vecinii europeni după pacea de la Paris din 1919, nu au existat de vreme ce soarta a aşezat cele două state la o distanţă confortabilă. Elveţia a mai fost un important centru financiar dar şi unul de difuzare a ştirilor în plan continental. S-au înregistrat relaţii economice mediocre dar interferenţele culturale  au avut o pondere importantă.