Abuz, traumă, memorie. Realităţi şi consecinţe ale comunismului românesc

„Nu putem să nu ne întrebăm dacă nu apare, pe undeva, un anumit dezechilibru între comunism și alte perioade cel puțin la fel de importante în istoria noastră. Dacă nu cumva acesta devine o obsesie acordându-i mai multă atenție și mai mult timp decât este necesar. Răspunsul vine din chiar natura lui specială. După secole de așezări și reașezări graduale, din multe puncte de vedere comunismul a fost un șoc ce a zguduit lumea din temelii. A venit într-un ceas în care microautarhiile și autoizolările începeau să piardă teren, într-o vreme în care oamenii nu mai puteau rămâne indiferenți în privința stăpânilor. Era un regim care, fie și formal, nu îngăduia indiferența sau neutralitatea, care urmărea și invada de la început până la sfârșit. Era un regim de care nimeni nu se putea ascunde. De fapt, comunismul ne obsedează pentru că, întocmai ca într-o posesie demonică, ne-a pătruns până la fibră. Tocmai de aceea cunoașterea aprofundată e o formă de exorcizare.” (Constantin Vasilescu)