Descriere produs
De la actorul de film la regizorul hollywoodian, trecând prin partituri dintre cele mai diverse, cum ar fi cele din seria Lethal Weapon (Armă mortală) ori thrillerul paranormal Signs, Mel Gibson şi-a asigurat locul între actorii Hollywoodului. Prestanța și magnetismul de leader i-au asigurat un constant succes de casă şi fani devotați.
Prezenta sa scenică denotă un farmec aparte, care a înrobit inimi de spectatori din întreaga lume, consolidându-i imaginea de cap de afiş şi, totodată, de actor respectat. În ultima vreme, actorul a trecut în spatele camerei de filmat, dovedindu-se un regizor talentat, cu hit-uri la activ, cum ar fi Braveheart (Inima neînfricată). Ultimul său proiect, The passion of Christ (Patimile lui Cristos) a acaparat din nou centrul atenției, actorul fiind nevoit să lupte pentru a-şi apăra filmul care a stârnit dezbateri religioase furtunoase.
În această carte, autorul ei, Wensley Clarkson ne dezvăluie climatul religios familial puternic ce l-a condus pe Mel Gibson la realizarea filmului, cât şi pozitia regizorului în controversata dispută din jurul proiectului. De asemenea, ne vom familiariza cu:
- anii de iubiri, alcool şi jocuri de cărți
- detalii ale mariajului său cu Robyn şi secretele vieții sale de părinte, înconjurat de mulți copii
- povestea afacerilor lui Mel la Hollywood şi a persoanelor influente care l-au ajutat să depaşească faza dependenței de alcool şi tutun.
Mel Gibson - Un bărbat în misiune oferă o vedere din interior a vieții unui actor care, în ciuda aparenței sale de persoană publică, este un tip extrem de retras, despre a cărui viață intimă se ştiu foarte puține lucruri adevărate.
Detalii produs
Autor: Wensley Clarkson
Titlu original: Mel Gibson: Living Dangerously
ISBN: 9789737240415
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 360
Limbă: Română
Dimensiuni: 15x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Allfa
Teme: curiozitate
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Biografii, memorialistică, publicistică și eseuri >> Cărți Biografii