Omul invizibil

Într-un mod amuzant, mi-am dat seamă că știam o mulțime de lucruri despre acest roman (multe, cred, închipuite), fără să-l fi citit vreodată. Așa că noua ediție de la Editura Art a rezolvat dilema și am reușit să-l citesc în câteva seri și vă recomand să faceți ca mine, dacă nu l-ați citit până acum. Pentru că e un roman foarte bine scris, pe alocuri amuzant, intrigant și cu un final neașteptat. P...

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 11 Ianuarie, 2020
2598

Flashback 3. Societate multilateral dezvoltată falimentară

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, fie că le numim, oficial, Revoluție, fie că neoficial vorbim despre o lovitură de stat, care au dus la răsturnarea dictaturii...

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 11 Ianuarie, 2020
1969

Cinema la mine-acasă

Cinema la mine-acasă este o bine-venită reeditare a cărții cu același titlu apărută la editura Cartea Românească, în anul 2006, recompensată la acea dată cu Premiul revistei Observator Cultural pentru cea mai bună carte de poezie a anului și Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timișoara. Pentru mine, care citisem doar cele mai recente trei cărți de poezie ale lui Robert Șerban, Pu...

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 11 Ianuarie, 2020
1969

Poeme

Ruga lui Corneliu Coposu o știam pe de rost, datorită interpretării lui Valeriu Sterian. Și chiar m-am întrebat de multe ori dacă a mai scris și alte poezii. Răspunsul l-am primit odată cu apariția acestei cărți, ce cuprinde un număr de 33 de poeme (număr hristic) și o traducere după celebrul If de Rudyard Kippling. Din prefața semnată de Ana Blandiana aflăm că toate poemele sunt concepute în răst...

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 11 Ianuarie, 2020
1969

Cerul, în direct

Poetul sârb, Adam Puslojic, a fost unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Nichita Stănescu, alături de care a realizat multe proiecte poetice de mare anvergură. Iar prin intermediul acestuia s-a împrietenit cu întreaga poezie română, ba chiar cu însăși limba română, pe care a ajuns să o iubească într-atât încât și-a însușit-o și a ales să scrie poezie inclusiv în limba prietenului său. Ba m...

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 11 Ianuarie, 2020
1969

Păsări în gură

Mi-a plăcut mult mini-romanul publicat de editura Litera în 2019 al Samantei Schweblin („Vis febril” se numește), așa că am fost foarte entuziasmat să pun mâna și pe acest volum de proză scurtă. E un volum divers, cu multe texte, în care predomină absurdul, situațiile tensionate, uneori violența. Îmi amintește de prozele lui Julio Cortázar sau, dacă vreți o referință mai recentă, textele Marianei...

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 08 Ianuarie, 2020
2598

Ludice. Exerciții de umor criptic

Relația mea cu scrierile lui Gabriel Liiceanu a fost una destul de tensionată. Am citit cu o reală plăcere atât Jurnalul de la Păltiniș, cât și Epistolarul, cărți în care am făcut cunoștință mai degra...

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 08 Ianuarie, 2020
1969

Alergătorul invizibil

Având neșansa de a se naște într-o familie dezorganizată, Paul Vasilescu a dezvoltat încă din copilărie abilitatea de a alerga foarte repede, inițial din dorința de a fugi cât mai departe de mediul toxic în care îi era dat să locuiască. După ce câștigă o serie de concursuri de atletism pentru juniori, renunță brusc la alergat. Probabil pentru că și-a dat seama că de fapt el nu alerga decât pentru...

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 08 Ianuarie, 2020
1969

Ferestre din București

Plimbându-se prin București și fiind cucerit de pitorescul ferestrelor caselor vechi, ce păreau a spune fiecare câte o tainică istorie despre cei din lăuntru, Cătălin D. Constantin s-a hotărât să le colecționeze, capturându-le în fotografii. Apoi, când s-au adunat suficient de multe pentru a fi expuse într-un album, le-a trimis în lume să se gătească în haine de bal. Așa au ajuns fiecare pe mâna u...

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 08 Ianuarie, 2020
1969

Wabi-Sabi pentru artiști, designeri, poeți și filosofi

Despre conceptul de Wabi-Sabi am aflat prima dată prin intermediul romanului Wabi-Sabi al scriitorului portughez Francesc Miralles. Încă de atunci am înțeles că este vorba despre un fel de a vedea luc...

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 08 Ianuarie, 2020
1969
... ...

Urmărește-ne pe Instagram