Ruga lui Corneliu Coposu o știam pe de rost, datorită interpretării lui Valeriu Sterian. Și chiar m-am întrebat de multe ori dacă a mai scris și alte poezii. Răspunsul l-am primit odată cu apariția acestei cărți, ce cuprinde un număr de 33 de poeme (număr hristic) și o traducere după celebrul If de Rudyard Kippling. Din prefața semnată de Ana Blandiana aflăm că toate poemele sunt concepute în răstimpul celor șaptesprezece ani de temniță petrecuți în închisorile comuniste și că acum văd pentru prima oară lumina tiparului. Majoritatea poemelor sunt însoțite, în volum, de reproducera în facsimil a manuscriselor acestuia, în unele cazuri fiind surprinsă, prin intermediul tăieturilor și a modificărilor, inclusiv truda ce a însoțit așternerea lor pe hârtie, sau chiar caznele memoriei de a reproduce întocmai variantele inițiale create în spatele șirurilor de sârmă ghimpată. 

Deși sunt poeme concepute în detenție, prea puține dintre acestea sunt despre suferința personală provocată de lipsirea de liberate și de chinurile îndurate sau despre lupta interioară între rezistență și cedare, cum se întâmplă în majoritatea cazurilor la poeții închisorilor comuniste. Poemele lui sunt îndemnuri la păstrarea vie a credinței în suflet, la iubirea fierbinte a patriei și a gliei strămoșeștei, la prețuirea vietăților celor mai neînsemnate, la cultivarea respectului față de natură în general. Sunt poeme metafizice și filosofice, dar și poeme îmbibate de dragoste, credință și nostalgie, dovadă că, deși întemnițat, sufletul și cugetul său erau libere și căutau rosturile cele mai alese ale vieții și adevărurile cele mai profunde despre Dumnezeu și lume. Ceea ce surprinde în mod plăcut la poemele lui Corneliu Coposu este faptul că, deși acesta nu a fost poet „de meserie”, versurile sale sunt concepute, aproape în totalitate, cu ritm, rimă și măsură, fiind totodată presărate din abundență cu figurilor de stil, astfel încât, ele ajung direct la inima cititorului, aducând cu ele un dram de pace și înțelepciune.