Reverența, apărut inițial în anul 2007 la editura Vinea din București, reprezentând debutul poetului Florin Partene, a fost distins în anul 2008, atât cu Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu, Opera Prima, cât și cu Premiul revistei Cuvântul, pentru debut. Așadar, avem de a face cu un volum foarte bine primit de critica de specialitate, dar în egală măsură și de cititorii de poezie, fapt ce at...
Andrei Bîrsan a fost printre cei care a fotografiat Bucureștiul în poate cea mai neagră perioadă a sa, aceea a demolărilor executate orbește la ordinele cuplului dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu...
În anul 2018 am sărbătorit cu mare fast Centenarul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, comemorând totodată și jertfele Armatei Române din timpul Primului Război Mondial, conștienți fiind că fără acestea nu s-ar fi împlinit visul de veacuri al tuturor românilor. Ceea ce s-a uitat însă, sau mai bine zis a fost trecut cu vederea, a fost adevărul istoric privind campania militară ce a urmat proclamări...
Regele Mihai I, ultimul rege al românilor, a avut fără doar și poate cea mai complexă biografie dintre toți regii României, și aceasta deoarece a urcat pentru prima oară pe tronul țării în anul 1927, la frageda vârstă de 5 ani, ce-i drept, având alături o Regență, care însă nu l-a scutit pe deplin de participarea la viața politică, a fost detronat în 1930 de către propriul tată, Regele Carol al II...
Roman distopic, urban-fantasy amestecat cu o mulțime de povești și mitologie din istoria poporului indian navajo, „Calea fulgerului” e un thriller care se citește în viteză și care confirmă într-o b...
Crime abominabile, obsesii delirante, tăceri apăsătoare, depresii fără de sfârșit, patologii ce poate nici nu au fost vreodată înregistrate în analele universale ale psihopatologiei, absurd, violență, ceață densă, dispariții și apariții care mai de care mai bizare și multe, foarte multe semne de întrebare. Cam acestea ar fi ingredientele care alcătuiesc rețeta după care autoarea argentiniană Saman...
George Orwell este cunoscut îndeobște grație celor două romane politice ale sale prin intermediul cărora a radiografiat și a condamnat comunismul: Ferma Animalelor, scris sub formă de fabulă, și 1984,...
Fiind invitat de un post de radio britanic să susțină o serie de scurte conferințe despre creștinism, teologul anglican laic C.S. Lewis realizează o succintă apologie a acestei religii, adică o prezintă lumii întregi, atât credincioșilor, cât și necredincioșilor, curățindu-o de false mistificări, și punând accentul pe aspectele cele mai importante: mărturisirea credinței, în centrul căreia stau do...
Ernesto Cardenal este poet, preot catolic și om politic comunist nicaraguan. Având 95 de ani, el nu doar că a traversat ultimul secol al istoriei poporului său, dar a și marcat-o efectiv, fiind în ega...
Un fiu ce și-a trăit copilăria, adolescența și prima parte a tinereții în umbra tatălui, fost soldat maltez, luptător în Al Doilea Război Mondial, în slujba Coroanei Marii Britanii, dezvoltând un teribil complex de inferioritate, se transformă peste noapte în tatăl propriului său tată, ajuns spre sfârșitul vieții slăbit, asemenea unui nou-născut ce necesită o îngrijire aparte, neîntreruptă. Între...
