Un fiu ce și-a trăit copilăria, adolescența și prima parte a tinereții în umbra tatălui, fost soldat maltez, luptător în Al Doilea Război Mondial, în slujba Coroanei Marii Britanii, dezvoltând un teribil complex de inferioritate, se transformă peste noapte în tatăl propriului său tată, ajuns spre sfârșitul vieții slăbit, asemenea unui nou-născut ce necesită o îngrijire aparte, neîntreruptă. Între cei doi se realizează astfel un schimb de poziție, de statut, de energie, ba chiar de trăire: tatăl atotputernic se simte mic și vulnerabil, fiul ce până nu demult se simțea, comparându-se cu tatăl, paria familiei, se transformă într-un tată puternic, responsabil și încrezător în forțele sale.
După moartea tatălui, fiul descoperă jurnalul ținut de acesta în timpul războiului și citindu-l, ajunge să-și cunoască părintele în lumina adevărului. Descoperă astfel că duritatea afișată față de el nu era decât o mască a unui suflet sensibil, vulnerabil, măcinat de îndoieli, călit artificial de nebunia războiului. Privindu-și viața retrospectiv, prin prisma acestei noi figuri a tatălui său, ajunge să se înțeleagă mai bine pe sine, și astfel reușește să își asume propria fire, eliberându-se de frustrările acumulate pe când trăia în umbra imaginii false a tatălui-erou.
În numele Tatălui (și al Fiului) este un roman de mici dimensiuni, dar de o intensitate considerabilă, construit sub formă de oglinzi și false oglinzi ce își ia forța impactului pe care îl provoacă cititorului tocmai din condensarea de emoție și de vulnerabilitate, atât în vocea fiului-narator, cât și în paginile din jurnalul tatălui.
