Fiind invitat de un post de radio britanic să susțină o serie de scurte conferințe despre creștinism, teologul anglican laic C.S. Lewis realizează o succintă apologie a acestei religii, adică o prezintă lumii întregi, atât credincioșilor, cât și necredincioșilor, curățindu-o de false mistificări, și punând accentul pe aspectele cele mai importante: mărturisirea credinței, în centrul căreia stau dogma Sfintei Treimi și Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos înțeleasă ca mântuire obiectivă, practicarea virtuțiilor și participarea la viața Bisericii, ca moduri de a obține mântuirea subiectivă și morala sau conduita creștină, care trebuie să traverseze, ca un fir roșu, viața creștinului.
Ceea ce face ca discursul teologic al lui C.S. Lewis să fie unul dintre cele mai apreciate din întreaga lumea creștină, deși el este membru al controversatei Biserici Anglicane este tocmai faptul că nu trage jarul pe turta Bisericii sale, ci caută întotdeauna consensul cu toate celelalte confesiuni creștine. Mai mult decât atât, având o pregătire profesională diversă, el își garnisește la răstimpuri discursul cu noțiuni din diverse sfere de cunoaștere, ca filosofia, psihologia, psihanaliza, antropologia sau literatura, pe care le folosește ca argumente în susținerea afirmațiilor sale despre creștinism. Așadar, un discurs teologic în egală măsură religios și rațional, care pe de o parte ajunge la sufletul credincioșilor, iar pe de altă parte ridică mingea la fileul dezbaterii scepticilor, filosofilor, și chiar ateilor.
