Nu știu alții cum sunt, dar eu iubesc la nebunie iarna. Și nu numai datorită Sărbătorilor, garnisite din belșug cu voie bună, ci pentru că îmi place foarte mult zăpada. Iar prin intermediul cărții Carolinei Rabei, ce dă culoare și un plus de savoare poemului Zăpadă de Walter de la Mare, pot spune că mi-am retrăit toate iernile copilăriei. M-am revăzut trăind la intensitate maximă magia Crăciunului...
Cărțile lui Anton Pann, atât Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, cât și Povestea vorbii sau mai apoi O șezătoare la țară mi-au marcat copilăria într-un mod cât se poate de frumos și mai ales folositor,...
Eliza, Adrian și Manuela sunt trei frați ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate pentru a strânge banii necesari construirii unei case, lăsându-i în grija uneia dintre bunici. Deși primesc periodic cele mai frumoase cadouri și cele mai noi jucării, ei nici nu se ating de ele. Și asta din două motive: și pentru că i-ar prefera pe părinți acasă în locul jucăriilor, dar și pentru că, mai n...
Bilețel era foarte supărat din cauză că Andrei, după ce a luat o notă de 3 (trei) la Lucrarea de control la matematică, a scris pe el cu roșu și negru: „Urăsc matematica! O urăsc! O urăsc!”, după care l-a lipit undeva pe birou, lângă monitorul calculatorului. Tot plângându-se el, în noapte, a trezit și alte lucruri din camera lui Andrei: Enciclopedia, Lucrarea de control, ce zăcea mototolită în c...
Pentru Maddie Little, o fetiță pasionată de științe și mai ales de microbiologie, începerea gimnaziului coincide cu o serie de evenimente nefericite: mai întâi, moartea bunicului favorit, care îi fuse...
Cu siguranță toți copiii știu că Laponia este țara lui Moș Crăciun. Dar nu doar el vine de acolo, ci inclusiv Baba Iarnă, cu alaiul ei de nea, care nu face altceva decât să pregătească terenul pentru...
Dragi copii, poate v-ați întrebat cum a luat naștere lumea în care trăim. Ei bine, în acest sens s-au emis mai multe posibile răspunsuri, uneori foarte diferite unul de celălalt. Dar una dintre cele m...
Fabian Risk e un inspector care a dat-o în bară rău de tot și e nevoit să o ia de la capăt. Părăsește Stockholm-ul pentru că a eșuat atât pe plan profesional, cât și în viața sa personală. Însă e pregătit să o ia de la capăt. Ajuns în orașul natal, Helsinborg, nu reușește să se bucure de concediul planificat alături de familie pentru că o serie de crime par să ducă la o concluzie ciudată: un bărba...
În drumul spre vechea casă a părinților săi, Ida are un teribil accident de mașină, în urma căruia își pierde viața. Dar înainte de a muri găsește forța necesară pentru a-și analiza întreaga existență...
