Citeşte mult şi aiurea de când se ştie.

A învăţat să citească devreme, aşa cum îi stă bine unui copil născut în anii grăbiţi ai comunismului. A citit cantităţi imense de Jules Verne, Alexandre Dumas, benzi desenate ( în limba franceză) – deşi acolo mai degrabă urmărea ilustraţiile, cavalerii Pardaillan, Cireşarii şi alte lecturi obligatorii pentru o copilărie serioasă. Descoperă destul de repede literatura universală clasică şi o condimentează cu lecturi de seară din Sven Hassel, seria SAS şi alte minunăţii oferite de colecţia Nautilus a editurii Nemira. Cam din aceeaşi perioadă datează şi primele încercări literare – romane de consum cu arabi răi şi agenţi secreţi americani, evident buni. Romane neterminate şi de care ar face bine să uite cât mai repede.

Această pasiune de a amesteca destul de indigest literatura universală sau cea română cu literatura de masă îl duce spre filologie unde lecturile devin dintr-o dată obligatorii, organizate şi ceva mai bine structurate. Însă evadează când poate înspre contemporani marginali, poezie şi alte năzbâtii sf sau fantasy. Surprinzător, citeşte foarte puţine romane poliţiste şi niciun roman de Stephen King.

Descoperă filozofia, teoria artei şi istoria univesală din care citeşte câte un pic, suficient însă cât să îl facă să-şi pice examenul de istoria limbii. Scrie cronică literară, la nivel începător, însă păstrează pasiunea pentru literatura română şi după terminarea facultăţii. Cam de atunci lucrează în librării, unde îşi permite să revină la iubirea din copilărie: cititul dezorganizat şi descoperirea de noi autori.

Între timp, îşi dă seama că oferta pentru copii în vremea comuniştilor era foarte mică, iar satul în care a locuit a făcut-o şi mai mică. Aşa că începe să citească cărţi pentru copii şi descoperă minunăţii la care nu se gândise.

Nimic din toate acestea nu îl împiedică să ştie foarte multe lucruri despre cărţi care nu îi plac sau pe care nu o să le citească niciodată, lucru care îl uimeşte de fiecare dată. Îi plac bârfele literare, poate povesti pe-ndelete despre autorii preferaţi şi se bucură ca un copil când desface un colet cu titluri noi.

Ultimele articole

Un veac de sinceritate

29 Decembrie, 2018

În sfârșit avem un volum care să ne arate statisticile economice din ultima 100 de ani. Dincolo de cărțile de istorie, de subiectivismul și de interpretările personale ale unor perioade istorice (cum...

Lincoln între vieți

29 Decembrie, 2018

Roman experimental, „Lincoln între vieți” își surprinde repede cititorii prin forma sa și prin modul în care sunt îmbinate dialogurile. Acțiunea cărții se petrece într-o singură noapte, într-un cimiti...

Cartea secretelor

17 Decembrie, 2018

Chirovici revine cu un nou roman în engleză, tradus în această toamnă de către editura Rao. Trebuie spus din capul locului că traducerea din engleză a romanului „Cartea secretelor” nu e traducerea unu...

Cum și de ce (mai) educăm?

17 Decembrie, 2018

Un volum bine-venit și sper să fie urmat de cât mai multe asemenea lucrări. Au început să apară multe traduceri despre educație, pedagogie, sisteme de educație, însă piața editorială românească oferă...

Pădurea întunecată

10 Decembrie, 2018

„Pădurea întunecată” e al doilea volum din seria Amintiri din trecutul Terrei și nu poate fi citit independent de volumul întâi. Povestea, pe scurt, a primului volum este următoarea: câțiva oameni de...

Porci

10 Decembrie, 2018

Cel de-al treilea roman al lui Tudor Ganea diferă mult de primele două: manieră de scris, subiect, personaje. Dacă la început vorbeam de fantastic și realism magic, acum Tudor Ganea oferă cititorilor...

Noaptea dintre lumi

04 Decembrie, 2018

Ana e o adolescentă care are parte de mult ghinion în viața ei. Născută în timpul regimului comunist, cu un tată arestat pentru o tentativă de fugă traversând în înot Dunărea și o mamă plecată de-acas...

Băieții străzii

04 Decembrie, 2018

Un roman depresiv și întunecat despre viața din cartierele periferice ale Romei la începutul anilor ’50. Sărăcie, violență, foamete, crimă, prostituție. Acestea sunt caracteristicile zilnice ale vieți...

Contextul. O parodie

04 Decembrie, 2018

Cunoscut pentru faptul că maschează critica social-politică în intrigi polițiste, Leonardo Sciascia reușește și cu acest mic roman să ofere cititorului o perspectivă cinică și cruntă a unei societăți...

Teoria generală a uitării

04 Decembrie, 2018

Cu un titlu excelent, romanul lui Agualusa începe în preajma revoluției pentru independență din anii ’70 din Angola. Ludovica (Ludo) e o femeie retrasă, tăcută, care evită contactul cu mulțimile, cu l...

1 ... 6 7 8 9 10 11 12 ... 38

Urmărește-ne pe Facebook