Citeşte mult şi aiurea de când se ştie.

A învăţat să citească devreme, aşa cum îi stă bine unui copil născut în anii grăbiţi ai comunismului. A citit cantităţi imense de Jules Verne, Alexandre Dumas, benzi desenate ( în limba franceză) – deşi acolo mai degrabă urmărea ilustraţiile, cavalerii Pardaillan, Cireşarii şi alte lecturi obligatorii pentru o copilărie serioasă. Descoperă destul de repede literatura universală clasică şi o condimentează cu lecturi de seară din Sven Hassel, seria SAS şi alte minunăţii oferite de colecţia Nautilus a editurii Nemira. Cam din aceeaşi perioadă datează şi primele încercări literare – romane de consum cu arabi răi şi agenţi secreţi americani, evident buni. Romane neterminate şi de care ar face bine să uite cât mai repede.

Această pasiune de a amesteca destul de indigest literatura universală sau cea română cu literatura de masă îl duce spre filologie unde lecturile devin dintr-o dată obligatorii, organizate şi ceva mai bine structurate. Însă evadează când poate înspre contemporani marginali, poezie şi alte năzbâtii sf sau fantasy. Surprinzător, citeşte foarte puţine romane poliţiste şi niciun roman de Stephen King.

Descoperă filozofia, teoria artei şi istoria univesală din care citeşte câte un pic, suficient însă cât să îl facă să-şi pice examenul de istoria limbii. Scrie cronică literară, la nivel începător, însă păstrează pasiunea pentru literatura română şi după terminarea facultăţii. Cam de atunci lucrează în librării, unde îşi permite să revină la iubirea din copilărie: cititul dezorganizat şi descoperirea de noi autori.

Între timp, îşi dă seama că oferta pentru copii în vremea comuniştilor era foarte mică, iar satul în care a locuit a făcut-o şi mai mică. Aşa că începe să citească cărţi pentru copii şi descoperă minunăţii la care nu se gândise.

Nimic din toate acestea nu îl împiedică să ştie foarte multe lucruri despre cărţi care nu îi plac sau pe care nu o să le citească niciodată, lucru care îl uimeşte de fiecare dată. Îi plac bârfele literare, poate povesti pe-ndelete despre autorii preferaţi şi se bucură ca un copil când desface un colet cu titluri noi.

Ultimele articole

Găurile negre

20 Iulie, 2019

De dimensiunile unei cărți pe care să o citești preț de o cafea-două, dimineața, noua traducere de la editura Humanitas e o bună și concisă introducere în povestea găurilor negre. Are la bază două conferințe ținute de celebrul Stephen Hawking, conferințe pe care să le poată urmări publicul larg. Termenii, explicațiile sunt ușor de înțeles. Așa că cititorii pot afla de unde a pornit povestea găuril...

Feminismul celor 99%. Manifest

20 Iulie, 2019

Simt cumva că m-a păcălit titlul acesta. Da, e un manifest feminist dedicat majorității. Minoritatea în acest volum e reprezentată de către femeile de succes și de modelul „lean in” – acest feminism corporatist, cum e etichetat cu reproș de autoare. Însă marele inamic al feminismului și al situației actuale în care se află femeile din lumea noastră e întruchipat de capitalism și de stadiul actual...

Atingerea

24 Iunie, 2019

Cine e Kepler și care e puterea sa? Care sunt originile și cum se manifestă această creatură-zeiță care pune stăpânire pe oameni, pe mintea și trupul lor. Cine e Galileo, ființa ca o umbră, asemănătoa...

Winston Duru'

24 Iunie, 2019

Cititorilor din România numele lui Paul Beatty nu le spunea foarte multe până acum câțiva ani, când autorul a primit Booker Prize pentru romanul „The Sellout”, tradus la noi „Io contra Statele Unite ale Americii” (Litera, 2017). Tot în traducerea foarte bună a lui Bogdan Perdivară, apare acum și Winston Duru’, un roman spumos, în care oralitatea locuitorilor din Harlem e un deliciu pentru cititor....

Sfârșitul bibliotecii mele

15 Iunie, 2019

Alberto Manguel e un împătimit al cărților, un eseist de primă mână cu o scriitură cuceritoare, dublată de o cultură generală înfricoșătoare. Cine a citit măcar o carte scrisă de Manguel știe foarte bine despre ce vorbesc. Autorul nostru e îndrăgostit de lumea cărților, referințele sale, „notele de subsol”, trimiterile sunt cu adevărat geniale. Un autor care trăiește prin cărțile pe care le-a citi...

Îngerul

15 Iunie, 2019

Colomba Caselli, polițista pusă rău la încercare de cazurile anchetate, multe dintre ele sfârșind cât se poate de prost, revine în prim-plan în noul roman al lui Dazieri. Un atentat violent produs într-un tren din Italia pune pe jar autoritățile și faptul că ISIS revendică acest atentat atrage întreaga atenție a presei și pune presiune pe cei care anchetează cazul pentru a găsi cât mai repede vino...

Povești de dragoste și neputință

15 Iunie, 2019

„Povești de dragoste și neputință” e un volum de debut, de proză scurtă, cu texte de diverse dimensiuni, inegale valoric, ca orice volum de debut, de altfel. Tema principală e cea a relațiilor de cupl...

Fiul lui Iisus

15 Iunie, 2019

Denis Johnson, autorul romanului „Arborele de fum”, câștigător al National Book Award for Fiction, revine pe mesele de noutăți cu volumul de povestiri „Fiul lui Iisus”, un volum dedicat lumii celor prinși în spirala adicției. Fie că vorbim de droguri, de alcool sau diverse pastile, lumea lui Johnson e o lume pestriță, închisă între pereții barurilor de noapte și saloanele spitalelor de recuperare....

În mintea unei caracatițe

05 Mai, 2019

Dacă mă gândesc bine, cartea aceasta m-a păcălit puțin. Credeam că e un volum care vorbește despre mintea umană pornind de la metafora unei caracatițe. Nici vorbă de așa ceva. E un volum dedicat intel...

Alegerea celor trei. Turnul întunecat II

05 Mai, 2019

Iată că a venit vremea să citesc continuarea aventurilor lui Roland, acest ultim pistolar dintr-o lume stranie, apocaliptică care aduce vag cu lumea noastră. Primul volum e poetic, nițel haotic pentru gustul meu dar are ceva suficient de special cât să atragă cititorii de partea sa. Dacă nu ați citit primul volum, ar trebui. Se poate citi probabil și acest roman fără primul volum, însă pe tot parc...

1 ... 3 4 5 6 7 8 9 ... 38

Urmărește-ne pe Facebook