„Toma Caragiu m-a privit în ochi. N-am să uit niciodată privirea lui. Ochii lui pe care îi cunoșteam atât de bine, de obicei atât de sinceri și de calzi, erau acum înspăimântați. Cuprins de un fior lăuntric, cu o voce care parcă nu era a lui, a rostit încet, sfios: Iartă-mă… Nu știu să mor…”
Această întâmplare, povestită de regizorul principalului film în care a jucat Toma Caragiu – Actorul și sălbaticii –, s-a petrecut cu câțiva ani înaintea serii fatidice de 4 martie 1977, în care actorul și-a găsit tragicul sfârșit, în dărâmăturile unui bloc din centrul Bucureștiului.
Cu o biografie unică, debutând cu odiseea unei familii de aromâni din Epirul grecesc, care s-a perindat prin Cadrilater și apoi prin diferite locuri din România pentru a se stabili în final la Ploiești, Toma Caragiu nu a fost scutit de marile încercări ale vieții, între care relațiile nefericite cu cele două soții, de asemenea actrițe, și confruntarea cu cenzura draconică (cazul piesei Revizorul, în care deținea rolul principal, un scandal din cauza căruia a fost demis din funcția de secretar de partid al Teatrului Bulandra, colectiv de legendă în care se mutase la solicitarea lui Liviu Ciulei).
Surclasând anecdotica biografică, el a strălucit mai ales în rolurile jucate pe scenă, dar și în filme (Actorul și sălbaticii, Operațiunea Monstrul etc.) sau la televiziune, devenind „Omul cu șopârla”, cel care, cu voie sau nu de la stăpânire, făcea aluzii ironice cu incredibil subînțeles politic.
Dar, dincolo de orice altceva, genialul actor era „omul care nu știa să moară” și un poet neînțeles…
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota