Băiatul de cartier – din Rahova rău famată (…dar cu rădăcini în Oltenia prazului controversat, pe la Calafat) – a dominat decenii la rând scena și cinematografia din România. Actorul fascinant de la „Nottara” sau Teatrul Mic și protagonistul atâtor filme de succes nici măcar nu a visat să ajungă actor. La 16 ani, a dat la Medicină, dar a leșinat în sala de disecție. A luat 0,45 la Anatomie. A fugit de acasă, apoi a fost muncitor. A făcut o brigadă artistică, după care i-a zis unul: „Dă la teatru!”. A dat și a reușit. Nu spusese până atunci nici măcar o poezie!
După absolvire, a făcut naveta București–Constanța. Dormea în plasa pentru bagaje. Într-o noapte, i s‑au furat pantofii și a trebuit să facă drumul de la gară la teatru în ciorapi, pe un ger cumplit. „Dar a fost o perioadă minunată. Mai și plângeam… Pe ascuns. Mi-a prins bine…”
Ștefan Iordache nu a avut deloc o viață idilică, dar a trăit și a iubit intens, devorând cu patimă fiecare clipă și fiecare femeie pe care a cunoscut-o. Nu a făcut, însă, din asta o chestiune publică, de palmares erotic, dimpotrivă! A fost căsătorit până la moarte cu o femeie discretă și rafinată, nepoata marelui pictor Tonitza. Iar biografia lui ascunde o mulțime de întâmplări necunoscute marelui public… Tatăl Irinei Petrescu i-a zis cândva: „Cum îți imaginezi că eu, un doctor, o să-mi las fiica să se mărite cu un copil de croitor, cu un derbedeu?”
Trei motani – Cascarache, Timofte și Machelele – erau cei mai buni prieteni ai săi. De la Șarpele Roșu la Locanta Jariștea a scris pagini memorabile în compania lui Gheorghe Dinică și Nelu Ploieșteanu. „Doamne, ține-mi pălăria pe cap!” Dar ce-o fi însemnat „Fuga de râsul Bangladeshului”?
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota