În mai 1986, Mircea Crișan spunea un banc la Europa Liberă: „Cine a câștigat trofeele în fotbalul european în primăvara asta? … Păi, echipele astea care au mai multă energie!!!”. Aluzia era evidentă. După ce, pe 26 aprilie, explodase un reactor atomic la Cernobîl, provocând cel mai grav accident nuclear din istorie și o degajare imensă de energie, pe 2 mai, Dinamo Kiev surclasa Atletico Madrid în finala Cupei Cupelor, iar cinci zile mai târziu, pe 7 mai, la Sevilla, pe Estadio „Ramón Sánchez Pizjuán”, în tribunele căruia luase loc inclusiv regele Spaniei, Juan Carlos, Steaua București producea o imensă surpriză și triumfa în Cupa Campionilor Europeni în fața celebrei FC Barcelona. Între timp, norul atomic survolase deja România…
Dar cine este, de fapt, Steaua București? CSA sau, așa cum spune și UEFA, FCSB? Sau „Faci Ce Spune Becali“? Cui aparține palmaresul din 1947 (când un grup de ofițeri ai Armatei Regale înființa o echipă de fotbal militară) și până în 1998 (când începea privatizarea formației)? Cine este totuși clubul care deține alt palmares, cel din 2003 și până azi? Cum e posibil ca un al treilea palmares, cel din perioada 1998–2003, să fie al nimănui?
Dincolo de toate aceste controverse rămân meciurile, antrenorii și fotbaliștii de legendă, cei 101 magnifici din această carte, de la „Țop“ Voinescu la Helmuth Duckadam sau de la Emerich Jenei la Anghel Iordănescu, venind până la Florinel Coman, Darius Olaru & Co. Dar și lacrimile unui copil de patru ani, care a jurat, în fața unui televizor alb-negru din vecini, că va iubi mereu culorile roș-albastre, pentru ca „Steaua să nu mai piardă niciodată”!
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota