Nu doar mitologia și cultura greco-romane dovedesc că leagănul civilizației Bătrânului Continent este situat în arealul mediteraneean dintre Elada și Lazio, ci și coagularea unitară a puterii politice și administrative într-o mare parte a Europei, Africii de Nord și vestului Asiei. După reformele constituționale ale lui Augustus din secolul I î.Hr. până la anarhia militară din secolul al III-lea d.Hr., imperiul a fost condus din Roma (27 î.Hr.–285 d.Hr.). Sub presiunea valurilor migratoare succesive și în urma schismei creștinismului, superstructura a fost ulterior divizată în Imperiul Roman de Apus – cu capitala la Roma și apoi la Ravenna – și Imperiul Roman de Răsărit – cu capitala la Constantinopol. Partea apuseană și-a pierdut treptat specificitatea și s-a atomizat, în vreme ce partea răsăriteană a rezistat încă un mileniu, până ce a căzut sub loviturile colosului otoman în formare, condus de Mahomed al II-lea „Cuceritorul“, în 1453.
Înainte vreme însă, a existat un alt tip de creator de imperii, total atipic. Plecând din Macedonia, Alexandru, un tânăr „lord al războiului“ din secolul IV î.Hr., personaj „carismatic, megalomaniac, dar și strateg genial“, a cucerit, în numai șase ani, Asia Mică, Mesopotamia, Egiptul, Persia, India și alte teritorii îndepărtate, practic supunând Orientul într-o manieră neconcesivă. Dar aventura aceasta incredibilă s-a sfârșit rapid, prin autocombustie…
Spațiul carpato-danubiano-moeseic a generat și el, în anumite perioade, structuri (aproape) imperiale. Dacă expansiunea statală a lui Burebista, care reușise să unească o sumedenie de triburi de diferite origini, controlase cândva tot ce mișca între Panonia și Nipru, iar pe cealaltă axă între Carpații cei mai de la nord și Balcanii cei mai de la sud, în secolele XII-XIII, liderii vlahi sud-dunareni din dinastia Asăneștilor conduceau, de la Veliko Târnovo, un mic proto-imperiu (sau „țarat“) româno-bulgar, care a stat ca un ghimpe în coasta unui vecin colosal, Imperiul Bizantin.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota