Mituri urbane controversate, însoțite de consemnări din presă și din alte surse legate de poveștile unui artist unic, care a refuzat să-și anuleze ultimul spectacol...
„...Da, dar eu n-am murit, după cum vedeți eu trăiesc!”
Octavian Cotescu (14 februarie 1931, Dorohoi – 22 august 1985, București) a fost un actor român extrem de complex și de succes, făcând parte din ceea ce cu îndreptățire s-a numit Generația de Aur a teatrului și filmului românesc. A jucat în principal la Teatrul „Bulandra”, unde a fost coleg cu nume imense ca Toma Caragiu, Ștefan Bănică, Marin Moraru, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Florian Pittiș sau Irina Petrescu. A fost totodată unul dintre interpreții preferați ai teatrului de televiziune și ai teatrului radiofonic din epocă.
Activitatea sa de scenă a fost dublată și de o carieră didactică remarcabilă, în care a parcurs toate etapele de la poziția de asistent la cea de profesor universitar în cadrul IATC din București, unde a ocupat și funcția de rector în perioada 1981–1985, ultima a vieții sale. Printre cei mai cunoscuți studenți ai lui se numără Horațiu Mălăele, Stelian Nistor, Dan Condurache, Rosina Cambos, Maria Ploae, dar și cea care avea să-i devină soție – Valeria Seciu. Fiul lor avea să ajungă călugăr într-o mănăstire de pe Muntele Athos.
Fapt controversat azi, dar perfect explicabil într-o epocă în care un exemplu similar era reprezentat, bunăoară, de Radu Beligan (dar nu numai), Octavian Cotescu a fost și deputat în Marea Adunare Națională în legislatura 1975–1980.
Rezumată astfel, după un model tip Wikipedia, povestea în sine a celui născut sub prozaicul nume Octavian Coteț nu mai spune, poate, mare lucru astăzi, dar în realitate ea este cu mult mai complexă și se contopește cu un destin aparte, cel al unui artist care a ars efectiv sub luminile rampei.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota