Misterele orașelor pierdute ale României, de la Balcic la Cetatea Albă și de la Hotin la Cernăuți

România, un mic regat înainte de Primul Război Mondial, de 137.000 kmp şi 7.897.311 locuitori, ajunge după 1918 la 295.049 kmp şi la 18.057.028 locuitori. Mai multe regiuni istorice românești, în condiţiile destrămării imperiilor vecine şi prin votul majorităţii populaţiei lor, se declară unite cu România. Principiul naţionalităţilor dă câştig de cauză României. Victimele numeroase din război ornează acest principiu cu un tribut de sânge şi de glorie. Statul român s-a dublat o dată cu unirea provinciilor limitrofe, dar insecuritatea sa a crescut în aceeaşi proporţie. România e înconjurată din toate părţile de nemulţumiţii prevederilor Tratatului de la Paris şi, cu excepţia Iugoslaviei şi a Poloniei, nu are decât vecini care aşteptau doar momentul potrivit pentru a-i lua înapoi provinciile abia reunite. În vara tragică a anului 1940, România va pierde o mare parte din teritoriul câștigat în 1918 și, o dată cu acesta, o salbă de orașe superbe…

‒      Apșa de Jos, „cel mai bogat sat din Ucraina”

‒      Balcic, paradisul pictorilor interbelici și inima Reginei Maria

‒      Bazargic, micul Babilon oriental

‒      Bălți, orașul celor 11 iarmaroace

‒      Bolgrad sau de la Palada moldovenească la capitala bulgarilor colonizați în Basarabia

‒      Cahul – „Frumoasa” lui Ștefan cel Mare

‒      Cavarna, orășelul binecuvântat de soare

‒      Cernăuți: a fost odată „Mica Vienă” a lui Eminescu

‒      Cetatea Albă, avanpostul lui Ștefan cel Mare la Marea Neagră

‒      Chișinău, o rană pururea sângerândă

‒      Hotin, la granița de nord a Moldovei istorice

‒      Silistra și inexplicabila renunțare a lui Antonescu

‒      Soroca și legenda strugurilor aduși de barza albă

‒      Tighina sau Benderul baronului Munchausen – tărâmul morții de la hotarele imperiilor

‒      Turtucaia, marea umilință din 1916 și drama coloniștilor aromâni