Tot ce poți cuprinde cu vederea. Antologia poeziei ruse contemporane
de Victor Țvetov, Veronica Ștefăneț
Descriere produs
Când spui poezie rusă contemporană, inevitabil îți trece prin minte că e vorba despre catrene cu rime și mulți mesteceni. Desigur că e o impresie falsă, deși poezia rusă are suficienți mesteceni pentru toată literatura. Și cu rima e la fel: da, majoritatea poeților ruși scriu cu rimă, însă e nedrept să considerăm că rima – sau absența ei – poate aduce un plus poeziei. Un poet bun poate scrie oricum și despre orice.
Tot ce poți cuprinde cu vederea este o antologie făcută de doi poeți tineri de la Chișinău: Veronica Ștefăneț și Victor Țvetov. Nu e o antologie de-a gata, pe care au tradus-o, ci e una pentru care au făcut selecția poeților și a poemelor. Au citit foarte multe cărți de poezie din Rusia și au făcut o triere dură.
Alexandru Vakulovski
Cultura rusă este cu siguranță una dintre culturile care ne-au influențat decisiv literatura, cel puțin în ultimii 70 de ani. Cu toate acestea, de 30 de ani nu mai știm mare lucru despre poezia lor. Poeții ruși apar meteoric în traduceri prin câte o revistă sau la vreun festival, insuficient însă pentru a ne putea da seama ce mutații s-au produs în lirica lor în ultimii ani. Prin urmare antologia de față tocmai aceasta își propune să recupereze, să reconstituie prin tehnica puzzle-ului, prin 17 voci ale unor poeți contemporani, în micro-structură, atmosfera, tematica, imaginarul a ceea ce eu numeam până de curând „fața nevăzută a poeziei europene”.
Cosmin Perța
Detalii produs
ISBN: 978-973-47-3014-8
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 232
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Paralela 45
Din blogul Cartepedia
,,Literatura rusă i-a fascinat pe cititorii români dintotdeauna. Începând cu marii clasicii ai romanului rusesc: Dostoievski, Tolstoi, Cehov, Gogol sau Turgheniev, trecând prin modernii Soljenițîn, Past......“
citește mai mult