Daniel Stein, traducător
de Ludmila Uliţkaia
Titlu apărut în colecția Raftul Denisei, Seria de autor Ludmila Ulițkaia la Humanitas Fiction
Descriere produs
Ludmila Uliţkaia este una dintre cele mai importante şi apreciate voci ale literaturii contemporane. Romanul Daniel Stein, traducător s-a vândut în peste două milioane şi jumătate de exemplare numai în Rusia. Apariţia lui a fost un eveniment în cele aproape douăzeci de ţări unde a fost tradus. Dovadă stau premiile literare decernate autoarei: Premiul Naţional pentru Literatură BIG BOOK (Rusia, 2007), Premiul Părintele Alexander Men (Germania-Rusia, 2008), Premiul Bauer-Ca'Foscari (Italia, 2010), Premiul Simone de Beauvoir (Franţa, 2011).
Destinul excepţional al lui Daniel Stein, eroul Ludmilei Uliţkaia, este inspirat de acela al unui personaj real, pe numele său Oswald Rufeisen, născut în Polonia în 1922 şi mort în Israel în 1998. Aidoma lui, Daniel Stein este un evreu polonez care supravieţuieşte Holocaustului lucrând ca traducător, atât pentru Gestapo cât şi pentru NKVD, şi salvând viaţa a sute de oameni. Aidoma lui, după război, se converteşte la catolicism, devenind preot, intră în Ordinul Carmeliţilor Desculţi şi emigrează în Israel. Aidoma lui, „evreul-catolic” clădeşte aici o biserică în care slujeşte în spirit ecumenic, fără a respecta întocmai canoanele. De aceea, el intră în conflict deopotrivă cu autorităţile ecleziastice şi cu propriii conaţionali. Şi tocmai această pendulare a eroului între oameni şi comunităţi măcinate de conflicte ireconciliabile e urmărită de autoare, prin vocile unei extraordinare galerii alcătuită din personaje pline de viaţă, care scriu şi vorbesc despre el. Provenind din Lituania, Polonia, Germania sau Rusia, din America, Franţa sau Israel, supravieţuitori ai ghetourilor, lagărelor naziste sau gulagului, prizonieri ai conflictelor violente dintre arabi şi israelieni, au acest lucru în comun: viaţa lor s-a intersectat la un moment dat cu viaţa lui Daniel Stein, care le-a tradus tuturor credinţa în termenii toleranţei şi iubirii de oameni.
Medeea şi copiii ei (2023) ,
Imago (2024) ,
Scara lui Iakov (2023) ,
Soniecika. Înmormântare veselă. Minciunile femeilor (2023) ,
Al dumneavoastră sincer, Surik (2023) ,
Cazul doctorului Kukoțki (2023) ,
A fost doar ciumă (2024) ,
Pachet Ludmila Uliţkaia (2023) ,
Oamenii țarului nostru (2024) ,
Detalii produs
Titlu original: Daniel Stein, perevodcik
ISBN: 978-606-779-915-6
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 464
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Humanitas Fiction
Teme: conflict, nazism, Al Doilea Război Mondial
Cărți Ficțiune >> Cărți Contemporane
Cărți Ficțiune >> Cărți Universale
Cărți Ficțiune >> Romane Istorice
Speciale >> Cărți literalmente cu greutate
Speciale >> Cărțile bune vin de la ruși
Opinii editoriale
„Un triumf al iubirii şi toleranţei.”
Washington Post„Ludmila Uliţkaia apare aici ca un artist de o mare inteligenţă, cu o imensă forţă de evocare.”
The Philadelphia Inquirer„În chip acut paradoxal, romanul acesta despre un «traducător» de geniu subliniază mai presus de orice deosebirile care dăinuie între diferitele modalităţi de a percepe identitatea, precum şi capcanele traducerii culturale.”
Times Literary Supplement