Descriere produs
Saga-fenomen care a stat la baza seriei HBO Urzeala tronurilor
În cea de-a cincea parte a legendarei serii Cântec de gheață și foc, Zidul se profilează pe fundalul Nordului mai întunecat decât oricând. Chiar aici, Jon Snow va înfrunta cel mai mare pericol din viața lui, pentru că nu are dușmani doar în Rondul de noapte, ci și în pustietatea de dincolo de Zid, printre creaturile gheții.
Peste tot în jur izbucnesc dispute cumplite, au loc trădări sângeroase și un lung șir de tâlhari și preoți, soldați și mercenari, nobili și sclavi înfruntă obstacole aparent de netrecut. Unii vor eșua, dar alții vor înflori în umbră. Destinul și politica se împletesc într-un dans letal.
„Dany își auzea slujnicele contrazicându-se, în spatele ei, în privința câștigătorului ultimei înfruntări a zilei. Jhiqui îl prefera pe uriașul Goghor, care semăna mai degrabă a taur decât a om, mai ales cu inelul de bronz din nas. Irri susținea cu insistență că biciul lui Belaquo Sfarmă-Oase avea să aducă sfârșitul uriașului. Slujnicele mele sunt dothraki, își spuse ea. Moartea călărește împreună cu fiecare khalasar. În ziua în care se măritase cu Khal Drogo, arakh-urile străfulgeraseră la ospățul ei de nuntă, iar oamenii muriseră în vreme ce alții beau și mâncau. Printre călăreți, moartea și viața mergeau mână în mână și se credea că sângele vărsat putea să binecuvânteze o căsnicie. Iar noua ei căsătorie urma să se îmbibe în curând de sânge. Cât de binecuvântată avea să fie!“
A Dance With Dragons: After the Feast (2014) ,
A Dance With Dragons: Dreams and Dust (2014) ,
Urzeala tronurilor. Carte de colorat (2016) ,
Festinul ciorilor (Vol. 4) (2017) ,
Dansul dragonilor (Vol. 5) (2017) ,
Zburătorii nopții (2019) ,
Foc și sânge (2022) ,
Urzeala tronurilor (Vol. 1) (2020) ,
Încleștarea regilor (Vol. 2) (2020) ,
Iureşul săbiilor (Vol. 3) (2020) ,
Detalii produs
Autor: George R.R. Martin
Traducător: Ana-Veronica Mircea, Mihai-Dan Pavelescu, Laura Bocancios, Silviu Genescu
Cărți Ficțiune >> Cărți Fantasy și SF
Cărți Ficțiune >> Cărți Contemporane
Cărți Ficțiune >> Cărți Universale
Cărți ecranizate
Speciale >> Premiul Locus
Speciale >> Cărți literalmente cu greutate
Speciale >> Booky Halloween
Speciale >> Cărți ecranizate Netflix
Speciale >> Reducerile lunii
Speciale >> Târgul Cartepedienilor
Din blogul Cartepedia
,,Ești pe cale de a intra în selectul club al celor care așteaptă cu înfrigurare, tremurând și transpirând anunțul lui George R.R. Martin cu privirea la lansare volumului al șaselea din seria Cântec de......“
citește mai multOpinii editoriale
„George R.R. Martin întreține suspansul și se concentrează asupra unor personaje importante, precum Daenerys Targaryen și Tyrion Lannister. Dar aduce și personaje noi, și mai multe tratate de pace decât războaie. Toată lumea va fi fascinată de intrigile care se țes în carte, mai ales că autorul păstrează misterul asupra unor episoade controversate, cum ar fi originea lui Jon.“
Publishers Weekly