Descriere produs
Saga-fenomen care a stat la baza seriei HBO Urzeala tronurilor
Într-un ținut în care verile pot dura ani în șir și iernile, o viață, primejdia se arată la orizont. Vine iarna și, pe plaiurile înghețate de la nord de Winterfell, forțe întunecate și stranii se pregătesc de luptă în spatele Zidului ce protejează întregul regat Westeros. În mijlocul conflictului se află familia Stark de Winterfell, oameni la fel de aspri și neîndurători ca pământul pe care îl stăpânesc. Un tărâm al extremelor, de la fortărețele de piatră ale iernii, la castelele belșugului și ale verii, în care lorzi și prințese, soldați și vrăjitori, asasini și bastarzi iubesc, se luptă și uneltesc pentru a supraviețui.
„Așa că ascultă, iar ea-i povesti totul, de la focul din turnul bibliotecii, până la Varys și Degețel. Iar când termină, Eddard Stark rămase zăpăcit lângă masă, cu pumnalul în mână. Lupul lui Bran îi salvase viața, se gândi el amorțit. Ce spusese Jon când găsiseră puii în zăpadă? Copiilor dumneavoastră le era scris să primească acești pui, stăpâne. Iar el îl omorâse pe al Sansei, și pentru ce? Era vinovăție ceea ce simțea? Sau teamă? Dacă zeii le trimiseseră acești lupi, oare ce sminteală făcuse el? Dureros, Ned își îndreptă gândurile spre pumnal și spre ceea ce semnifica el.
– Pumnalul Pezevenghiului, repetă el.
Nu avea niciun sens. Degetele sale se strânseră în jurul mânerului lustruit, din os de dragon, și înfipse lama în masă, simțind cum mușcase din lemn. Rămase acolo, ca o sfidare. De ce să fi vrut Tyrion Lannister să-l vadă mort pe Bran? Băiatul nu i-a făcut niciodată niciun rău.“
A Dance With Dragons: After the Feast (2014) ,
A Dance With Dragons: Dreams and Dust (2014) ,
Urzeala tronurilor. Carte de colorat (2016) ,
Festinul ciorilor (Vol. 4) (2017) ,
Dansul dragonilor (Vol. 5) (2017) ,
Zburătorii nopții (2019) ,
Foc și sânge (2022) ,
Încleștarea regilor (Vol. 2) (2020) ,
Iureşul săbiilor (Vol. 3) (2020) ,
Festinul ciorilor (Vol. 4) (2020) ,
Detalii produs
Cărți Ficțiune >> Cărți Fantasy și SF
Cărți Ficțiune >> Cărți Contemporane
Cărți Ficțiune >> Cărți Universale
Cărți premiate
Cărți ecranizate
Speciale >> Scriitori americani pe care trebuie să-i citești
Speciale >> Cărți literalmente cu greutate
Speciale >> Booky Halloween
Speciale >> Cărți ecranizate Netflix
Speciale >> Reducerile lunii
Speciale >> Târgul Cartepedienilor
Din blogul Cartepedia
,,„Când intri în jocul tronurilor ori câștigi, ori mori. Nu există cale de mijloc”. Acest citat este sugestiv pentru întâmplările ce se vor petrece de-a lungul seriei Cântec de gheață și foc. „Urzeala t......“
citește mai mult,,În calitate de fană Game of Thrones, nu puteam să omit cărțile. După un prim volum plin de detalii complexe și descrieri ample, volumul al doilea ne ajută să descoperim personaje importante precum Ser......“
citește mai mult,,Ai făcut deja cunoștință cu personajele și caracterele puternice care populează lumea lui George R.R. Martin. Simpatizezi cu unii, pe alții ai ajuns să-i urăști. Sentimentele îți vor fi puse la încerc......“
citește mai multOpinii editoriale
„Intrigi și comploturi, tragedii și trădări, victorii și teroare în vremurile unor prevestiri sumbre. Soarta personajelor principale, a aliaților și a dușmanilor lor se află într-un echilibru precar, pentru că fiecare dorește să câștige jocul cel mai periculos dintre toate.“
Library Journal„Romanul care marchează, fără doar și poate, începutul detronării lui Tolkien.“
Newsweek