Dă noaptea deoparte
de Monique Proulx
Titlu apărut în colecția Traducem lumea la Casa Cărţii de Ştiinţă
Descriere produs
Carte publicată cu sprijinul Organizației Internaționale a Francofoniei
Montreal. Seară de februarie. Pe o margine de trotuar, pe o margine de viață, o siluetă. Nu-i distingi chipul; plăpând, trupul trădează doar disperarea, elanul care îl poartă către neființă. Miraculos – dar nu-i oare povestea locul predilect al miracolului?! –, o mână caldă pe umăr, un petic de hârtie care nu e hârtie, o eșarfă galbenă și recviemul pentru un necunoscut se transformă într-o odă, poate nu chiar a bucuriei, dar neîndoios a existenței. Dă noaptea deoparte, romanul lui Monique Proulx, rescrie în cheia realismului magic aventura inițiatică și profund emoțională a unui erou evadat dintr-un univers paralel (situat totuși la doar „trei străzi distanță”) în indiferența, rapacitatea, egoismul lumii contemporane. Un fel de basm modern ce deapănă calvarul și uimirile celui care ignoră codurile și limba Lumii celei Noi, descoperă ingenuu că nici măcar „libertatea nu e un lucru ușor, libertatea înseamnă să ai parte de tot ce e întunecime de jur împrejur” și care, ca în orice basm, își înfruntă destinul încercând să-i dea un sens. A fost odată… în versiunea de secol XXI are farmecul și prospețimea vocii care trăiește povestea și o spune totodată: uneori foc de artificii, alteori stângace ori doctă până la ridicol, dar prinsă mereu în hora nesfârșită a cuvintelor creatoare de memorie și de viață.
Ținutul sălbatic (2014) ,
Ce-a mai rămas din mine (2017) ,
Tainiţa (2018) ,
Bluebird (2021) ,
Fericire… (2022) ,
Ciuma și Holera (2022) ,
Elocința sardinei (2022) ,
Tainiţa (2018) ,
Bluebird (2021) ,
Ciuma și Holera (2022) ,
Detalii produs
ISBN: 978-606-17-2242-6
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 300
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Casa Cărţii de Ştiinţă