Așa erau timpurile

„Viorel Mardare scria rar. Scria încet, măsurat. Avea simțul cuvintelor. Pregătea orice text ca pe o întâlnire – îI pieptăna cu gramatica (era pedant, mai ales Ia punctuație!) și îl parfuma cu ironie. Scrierile lui sunt o cronică vibrantă a primelor două decenii ale mileniului nostru, o frescă reprezentând vicii și virtuți, o satiră cu suflet, o iubire albastră «cu svarca varită din armatură pe tabla» vieții noastre. Viorel Mardare este o combinație uimitoare: pe de o parte, tranșant, fără compromisuri, iar pe de altă parte, plin de culori vii și optimism. Taie în carne vie și tămăduiește în același timp. Ca vinul bun, el trebuie gustat cu capul limpede, cu sorbituri mici, savurând aroma fiecărei figuri de stil, originalitatea fiecărei observații, sensul fiecărui semn de punctuație.”