Cum mi-am mâncat masca

„Umorul lui Jan Cornelius este unic: nici negru, nici miştocar, ci mai degrabă hiperrealist-absurd, combinând umorul eugenionescian, urmuzian, harmsian cu o (auto)ironie hâtră și hiper inteligentă.”

„Nu e doar umorul mare în ce scrie Jan Cornelius, ci și o tristeţe ușor amăruie cum e ciocolata. Și o planare peste rosturile existenţei noastre însoţită de hohote de râs.”

„Noi vedem zilnic o grămadă de întâmplări, fără să ne dam seama că ele mustesc de umor, dar umoriștii adevăraţi precum Jan Cornelius le văd. Umorul este în ochiul celui care privește.”