Expresia în antropologie. De la naștere la moarte (RESIGILAT)

„Ce se întâmplă cu chipurile noastre? Au fotografiile de epocă un alt limbaj, care obligă la cunoaștere, la meditație? Au ele calitatea de a comprima timpul pentru a ne surprinde? S-au produs oare modificări neașteptate în sufletul fiecăruia dintre noi în ultima jumătate de secol?

Privind comparativ chipuri din vechime alăturate celor din prezent putem observa cu ușurință modificările apărute între timp în ritmul orașului și nu este prea greu să deslușim regresul. Un regres care se manifestă prin indiferență. Indiferență față de vechile clădiri lăsate de izbeliște, indifirență față de problemele celuilalt, polemicile adesea gratuite care izbucnesc în troleibuz sau în oricare fragment al spațiului public. Au apărut diferențierele de educație, cultură, poziție socială. Acea noblețe care obligă este deja un zăcământ epuizat.

Cu trecerea anilor apare o altă problemă: cum îmbătrânim! Cum îmbătrânim este o alegere pe care o faci de foarte timpuriu. Meticulozitatea, simțul umorului, auto-ironia nu apar oadată cu parcurgerea cronologiilor ci de la începutul vârstelor.

Ioan Oprescu explorează lumi ascunse pe chipul fiecăruia dintre noi. Le descoperă, le enunță, le argumentează, ne ajută să le înțelegem. O lucrare, fără precedent pentru România, vede lumina tiparului la peste 30 de ani de la finalizarea ei. Autorul se va bucura, dintr-acel dincolo al sufletelor care pleacă, pentru fiecare pas făcut de cititor pe urmele sale.”

Adrian Majuru