Itinerar spiritual

Izolat în cochilia miraculoasă a trupului, spiritul este restrâns în percepțiile sale la limitele care îi sunt necesare.

În ochii lui, sfera senzorială este o închisoare sufocantă.
Vederea, auzul, pipăitul suferă enorme restricții.
Creierul fizic este o cămăruță întunecoasă care îi dă ocazia să recapituleze și să reinvete.
Cunoștințele dobândite și obiceiurile înrădăcinate de-a lungul secolelor zac în el sub forma unor intuiții și tendințe.
Forțe neexplorate și resurse infinite dorm în el așteptând pârghia voinței pentru a se manifesta și pentru a se îndrepta către supraconștiință.

În templul miraculos al cărnii, în care celulele sunt cărămizi vii ce servesc la construcția formei, sufletul nostru este închis provizoriu într-o uitare temporară, dar nu absolută, căci el este deținătorul unui vast patrimoniu de experiențe. El este torturat de dorința nedefinită de a se întoarce la spiritualitatea superioară, în timp ce rătăcește prin lumea cea opacă în dizarmonii bizare și repetate.

Totuși, în interiorul acestei „rețele" a simțurilor fiziologice, spiritului i se oferă oportunități glorioase de a lucra pentru depășirea de sine.

Prin intermediul cuvintelor marilor îndrumători, vei urmări sublimele povestiri ce provin din infinit, vei auzi multe voci prietenoase flatându-ți personalitatea, vei afla vești care te vor cufunda în extaz, și totuș̦i, numai cu ajutorul lui Iisus, printr-o viață bine trăită̆ în conformitate cu învățătura Evangheliei, ne putem restructura individualitatea eternă̆, pentru a realiza sublima ascensiune că̆tre Conștiința Universului. Aceste pagini lipsite de pretenții sunt un apel la unirea forțelor noastre în jurul lui Cristos, Domnul și Stă̆pânul nostru.

În templul miraculos al cărnii, sufletul nostru este închis provizoriu într-o uitare temporară, căci el este deținătorul unui vast patrimoniu de experiențe. În timpul existenței sale carnale, el găsește multiple modalități de a exersa și de a lupta pentru a dobândi și a-și fixa interior darurile care îi sunt necesare pentru a putea respira într-o bună zi pe niveluri superioare.

Odată ce a învățat să folosească umbrele palatului trupesc în care se găsește întemnițat vremelnic, grație dezvoltării facultăților sale divine, meditând și acționând în slujba binelui, el începe să țeasă puțin câte puțin aripile iubirii și înțelepciunii cu ajutorul cărora, în zboruri sublime și supreme, se va înălța mai târziu fericit către eternitate.