Descriere produs
Oferim aceste pagini nepretenţioase celor care simt suficientă iubire şi ocrotire faţă de cei care par pierduţi în umbrele iluziei şi ale pasiunilor care îi devorează, limitaţi de marginea îngustă a ignoranţei de pe Pământ şi de dincolo de el, în chinurile şi delirul existenţei lor individuale. Apelăm la prietenii noştri care sunt capabili să ne primească dorinţa, pentru a face ceea ce este drept şi pentru a evalua împreună cu noi amploarea şi gravitatea problemei.
Să ne amintim cu toţii că Spiritismul exprimă creştinismul reînnoit şi că cel dintâi - pionierul acţiunilor de vindecare a celor posedaţi - care a adus înţelegere şi iluminare spiritelor nefericite şi i-a vindecat pe cei suferinzi de toate tipurile de posedare a fost chiar Iisus.

Alte titluri pentru ChicoXavier (autor):
Nosso Lar (2014) ,
Eliberarea (2018) ,
În lumea cea tainică glorioasă ce există în universul astral (2018) ,
Justiţia divină (2018) ,
Mesagerii (2018) ,
Itinerar spiritual (2019) ,
Acțiune și reacțiune (2019) ,
Emisarii luminii (2019) ,
Dezvăluiri din lumile invizibile ce există între Cer și Pământ (2019) ,
Scrisori din lumea de dincolo (2019) ,

extinde
Detalii produs
Autor: Chico Xavier
Data apariției: februarie 2019
ISBN: 978-606-8742-46-5
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 112
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Ganesha
Toate categoriile:
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Spiritualitate și ezoterism >> Cărți Dezvoltare spirituală
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Spiritualitate și ezoterism >> Cărți Dezvoltare spirituală