O veche oboseală de soi mare

Onorați cititori, cunoașteți neîncrederea instinctivă pe care-o inspiră oamenii prea curajoși: prea conștienți, adică, de-a „fi“ astfel (cabotinismul e văr primar cu înșelăciunea), ori prea inconștienți de primejdie (ignoranța relativizează meritul). Dimpotrivă, anumite „eroisme“ sunt în măsură de-a impune spontan un respect care (deși, uneori, frizează naivitatea) intuiește fără greș caracterul lor autentic, ca născute fiind din teamă, din disperare, din iubire, din răzbunare, dintr-un neprevăzut… Pe scurt, un amalgam de tărie și slăbiciune ce nu-și reneagă, într-o situație-limită, omenescul ros de îndoieli, condamnat să aleagă. Dar, cum eu, una, prefer chipurile vii portretelor-robot, îi chem la judecată pe Isidore Ducasse, Dino Buzzati și Julio Cortázar.

Anca-Domnica Ilea