Cartea curajului și a candorii

„Aceasta este povestea lui Radu C. Mihail, cavaler al Ordinului Mihai Viteazul, militar neînfricat pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial și viitor colonel a cărui insolență i‐a înfuriat teribil pe comuniști, și a frumoasei Ana Vasilescu, educatoare în perioada interbelică, Miss Ciuc în 1930 și, din câte se știe și avem toată îndreptățirea să credem, râvnitoare să devină o bună mamă de familie.

Poftiți în lumea de acum 100 de ani, în care ei doi se pregăteau pentru viață și, credeți‐ne pe cuvânt, o făceau cu mare entuziasm, pentru că aveau toate motivele să fie încrezători. Când Radu Mihail își începea cariera de ofițer și absolvea școală militară după școală militară, Ana Vasilescu învăța să devină o bună maîtresse de maison, adică un soi de stăpână a casei, coordonatoare a personalului de serviciu și executantă ea însăși a treburilor domestice. Iar învățătura asta nu însemna deloc biletul de intrare triumfală într‐o viață anostă de gospodină, cum ne‐am putea închipui azi, ci dobândirea unui arsenal zdravăn de cunoștințe practice, vrednicie, tact și seninătate în rezolvarea treburilor zilnice. Un arsenal neprețuit de trucuri și rețete pe care le veți putea folosi din plin. 

Cum arăta lumea duios imperfectă a bunei rânduieli veți afla din povestea lor, din albumul de familie și din caietul secret al Anei Vasilescu, în care se găsesc multe delicii pentru vremurile de azi. Cum se clatină lumea așezată a Anei și a lui Radu în al Doilea Război Mondial veți afla din scrisori și din fotografii. Priviți‐le în voie, fotografiile spun multe. Cum se zguduie lumea lor din temelii după război aflați din memoriile lui Radu Mihail și din dosarul lui de urmărire de la Securitate. Citiți fără să vă‐ntristați, poate că n‐a fost tocmai norocos, dar a avut izbânzile lui. Ce rămâne întreg și neatins din acea lume, ca și cum răul a trecut în grabă și a uitat să distrugă, asta veți înțelege singuri și are să vă fie de folos mereu. Cu grijă, e mai fragil decât ceșcuțele din porțelan și mai diafan decât o boare. Ah, ați simțit, nu‐i așa?”