Descriere produs
în frământatele secole de la începutul primului mileniu d.Hr., în care s-au limpezit și s-au stabilit dogmele creștine, au trăit sfinți uriași ai Ortodoxiei, sfinți care au păstrat neștirbită credință. Aceștia au lucrat întru apărarea și propășirea Bisericii pe cai extrem de diferite, potrivite darurilor pe care Dumnezeu li le-a hărăzit.
Minunea, prin care se revărsa nețărmurită să dragoste de oameni, a fost calea Sfântului Spiridon. El a iubit simplitatea și și-a trăit viața într-o smerenie adâncă. Au rămas în memoria oamenilor minuni că: sugerarea naturii Sfintei Treimi prin descompunerea cărămizii în elementele componente, legarea și dezlegarea ploilor, învierea morților, vindecarea bolnavilor, alungarea duhurilor necurate și prăbușirea idolilor, slujirea împreună cu îngerii și multe altele.
Oamenii îl numesc Taumaturg (Făcător de Minuni), iar pentru graba cu care sare în ajutor, Grabnic Ajutător sau, mai recent, Sfântul Dorințelor. și, cum adesea trupul său dispare din raclă, căci s-a obișnuit din tinerețe să meargă mult pe jos, obicei pe care l-a păstrat toată viața și, după cum se vede, și după adormire, mai este numit Sfântul Călător.
Sfântul Nectarie din Eghina. Nectarul și amarul unei vieți sfinte (2015) ,
Viaţa Sfântului Apostol Andrei între realitate şi poveste (2015) ,
Iisus Hristos în legendele româneşti (2016) ,
Sfântul Calinic şi alţi Părinţi de la Cernica (2016) ,
Pastorul alungat. Viața Sfântului Ioan Gură de Aur (2016) ,
Tradiţii legate de Naşterea Domnului (2017) ,
Fericita însoțire. Viața drepților Părinți Ioachim și Ana (2022) ,
Sfântul Antonie cel Mare, biruitorul în războiul nevăzut (2022) ,
Atlas şcolar de istorie universală (2022) ,
Detalii produs
Autor: A. Pascu
ISBN: 9786069100233
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 176
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Meteor Press
Teme: creștinism, Dumnezeu
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Religie
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Biografii, memorialistică, publicistică și eseuri >> Cărți Biografii