TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Munții Făgăraș - Hartă de drumeție SF-000-MFHDDM-21-N-001
Munții Făgăraș - Hartă de drumeție
Vezi
galerie

Munții Făgăraș - Hartă de drumeție

Titlu apărut în colecția Munţii Noştri la Schubert & Franzke

Id: #366866

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Munții Făgăraș reprezintă un masiv muntos care face parte din Carpații Meridionali și în care se află cel mai înalt vârf montan din România, vârful Moldoveanu 2.544 de metri.

Masivul Făgăraș, de la est la vest măsoară în linie dreaptă, aproximativ 70 de km iar de la nord la sud circa 45 km. Seamănă cu o imensă coloană vertebrală orientată de la est la vest având „coastele” (culmile) orientate către nord respectiv sud. Culmile din partea nordică sunt cu mult mai scurte și mai abrupte decât cele din partea sudică, acestea din urmă fiind foarte lungi și domoale. Munții Făgăraș sunt delimitați la vest de Valea Oltului, iar la est de râul Bârsa Groșetului și Râul Dâmbovița. La nord sunt delimitați, printr-un mare abrupt tectonic, de Depresiunea Făgărașului, cunoscută și sub denumirea de Țara Oltului. Înspre nord, pe o distanță de doar 8–10 km, diferența de nivel atinge peste 2.000 de metri. Spre sud, delimitarea este mult mai puțin accentuată, fiind făcută, după culmi lungi 30–40 km (Olanului, Robița, Scărișoara, Nisipuri, Zârna, etc.), de șirul depresiunilor Câmpulung, Brădetu, Arefu și Jiblea.

Pe cuprinsul întinderii masivului Făgăraș se găsesc 8 vârfuri de peste 2.500 de metri: Moldoveanu cu 2.544 m, Negoiu cu 2.535 m, Viștea Mare cu 2.527 m, Lespezi cu 2.522 m, Vânătoarea lui Buteanu cu 2.507 m, Cornu Calțunului cu 2.510 m, Hârtopu cu 2.506 m, Dara cu 2.501 m.

Munții Făgăraș sunt traversați de una dintre cele mai înalte șosele din România, Transfăgărășanul. Rezervațiile naturale din masivul Făgăraș sunt puține față de bogăția de plante endemice și de arii peisagistice splendide.

Harta Munţilor Făgăraş poartă indicativul MN07, ceea ce-nseamnă că este al şaptelea număr din colecţia „Munţii Noştri”.

Harta s-a editat folosind cele mai actuale tehnici de cartografiere şi s-a tiparit pe hârtie rezistentă la umiditate. Este uşor de citit şi simplu de utilizat datorită stilurilor de reprezentare cartografice, specifice firmei Schubert & Franzke şi datorită structurării practice ale informaţiilor. Totul este la îndemână, exact acolo unde este necesar, fiind utilă atât pasionaţilor de drumeţii cât şi profesioniştilor.

Toate traseele au fost parcurse pe teren cu GPS-ul. Acestea sunt descrise în detaliu în limbile română şi engleză. Fiecare traseu are o casetă tehnică cu informaţii necesare. Harta conţine şi un caroiaj UTM, un sistem de coordonate metric, fiind util în măsurarea rapidă a distanţelor pe hartă.

Aplicaţiile disponibile pe platformele iOS şi Android vor risipi aura nostalgică a hărţii, conferind produsului complexitatea tehnică obligatorie secolului în care trăim.

Să vă bucuraţi de această hartă, sus pe culmile însorite ale Munţilor Făgăraş,  scrutând în zare culmile vecine, cele care vor da în curand numele următoarelor hărţi din colecţia „Munţii Noştri”.

extinde
 

Detalii produs

Data apariției: februarie 2021

ISBN: 5948490930511

Copertă: Paperback

Număr pagini: 1

Limbă: Română

Dimensiuni: 10x23 cm

Hârtie: 120g/m

Editura: Schubert & Franzke