Filosofia primelor secole creștine

Presupunând că evul mediu începe cu prăbușirea imperiului Roman de Apus, în anul 476, se lasă, ca pe un pământ al nimănui primele aproape cinci veacuri creștine, nici antice (post grecești și post romane) nici medii. În periodizare orice criteriu este convențional dar dintre toate trebuie ales cel mai operațional și deci mai aproape de adevăr. Față de oricare alt eveniment instituit în criteriu periodologic, prin universalitate creștinismul este în cea mai mare măsură mai aproape de pragul de sus al obiectivității. Cum o epocă nu se sfârșește unde începe alta (sau invers) ca în manualele de istorie, „vechiul și noul” coexistă, atingându-se, chiar interferând. Filosofia greacă, filosofia romană își continuau istoria dar într-un timp post istoric (nu neapărat crepuscular). Dar ruptura se săvârșise. Dincoace de ea era modernitatea. Această carte este despre un asemenea timp, al rupturilor și al așezărilor.