Descriere produs
Mircea Flonta adună în această carte articole şi contribuţii apărute în ultimii cincisprezece ani în volume colective şi în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate. Ele acoperă o vastă arie de preocupări privitoare la teme controversate – „răspântii ale gândirii”, cum le numeşte autorul: de la situaţia filozofiei în vremea noastră la conflictul ştiinţă-religie şi de la deontologia demersului filozofic la impactul regimurilor totalitare asupra creaţiei ştiinţifice şi filozofice. În ciuda acestei diversităţi, dată chiar de varietatea peisajului gândirii filozofice de azi, volumul are o unitate conferită, mai presus de orice, de însăşi personalitatea autorului. Căci în lumea noastră frământată de patimi puţini gânditori reuşesc să întruchipeze ca Mircea Flonta idealul dintotdeauna al filozofului, pentru care pasiunea şi echilibrul, exactitatea şi îndoiala nu se exclud, ci se completează reciproc.
„Am argumentat, desigur, cu stăruinţă în favoarea a ceea ce susţin. Sunt însă conştient că pot exista replici puternice, pe care le aştept cu interes. Aşa cum m-am străduit să arăt cu referire la tot ceea ce discut aici, există puncte de vedere incompatibile ce pot fi apărate într-un mod pe deplin convingător. Sper că tonul în care port discuţia lasă să se înţeleagă că nu îmi fac iluzii în această privinţă. Concluzia nu poate fi decât una singură: Moderato cantabile!” (MIRCEA FLONTA)
Filozofia cercetătorului (2023) ,
Cognitio. O introducere critică în problema cunoașterii (2013) ,
Drumul meu spre filozofie (2023) ,
Detalii produs
Autor: Mircea Flonta
ISBN: 9789735058913
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 316
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Humanitas
Teme: totalitarism
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Biografii, memorialistică, publicistică și eseuri >> Cărți Publicistică, eseu