Filozofia cercetătorului

„Cu referire la o configurație pe care o socotesc exemplară pentru ceea ce numesc filozofia cercetătorului, și anume înțelegerea fizicii cuantelor elaborată cu precădere de Niels Bohr și Werner Heisenberg, numită și interpretarea de la Copenhaga, voi urmări câteva obiective strâns legate între ele. Unul dintre ele este de a arăta că ceea ce distinge fizica cuantelor ca atare de înțelegerea fizicii cuantelor este ceea ce desparte o realizare majoră a cercetării de reflecții asupra semnificației acesteia. Distincția este aceea dintre o contribuție științifică și una de natură filozofică. Un alt obiectiv pe care l‑am urmărit este de a arăta că filozofia cercetătorului și filozofia convențională a științei reprezintă două niveluri distincte ale discuției filozofice. Între filozofia generală a științei și interpretarea de la Copenhaga a fizicii cuantelor au existat, desigur, anumite interferențe. Fizicienii teoreticieni care au fost activi în elaborarea și apărarea acestei inter­pretări au avut anumite lecturi filozofice și, desigur, contacte cu filozofi ai științei. Voi susține însă că influența orientărilor din filozofia generală a științei asupra interpretării de la Copenhaga a fost mult mai slabă decât au presupus mulți autori care au discutat această temă.” — MIRCEA FLONTA