Dragul meu haștagist

Fără să-mi dau seama, ți-am scris nu o epistolă, ci o ditamai cartea. Alții, înaintea mea, și-au ales turnătorul ca destinatar al gândurilor frământate în cerneală, eu însă am simțit nevoia să te am pe tine, imaginar, desigur, în fața ochilor în anii din urmă. O muză supărător de prezentă, de insinuantă în zilele tot mai vitrege pentru generațiile întomnate. Uneori, excesele tale m-au revoltat la culme și, atunci, aidoma lui Vintilă Horia, mi-am zis că „împotriva cretinilor, buni sau răi, nu se poate lupta cu nimic. Sunt ca lepra, ca ploaia cu broaște, ca scârba de viață. Întocmai chinezului filosof, singurul lucru eficace pe care-l poți face e să stai în prag și să aștepți. Cândva, cadavrul însuși al cretinismului va trece prin fața casei tale. Va mirosi urât, însă va trece. Nimic nu-i va rămâne în urmă, nici măcar mirosul.”

Alteori, m-am gândit că toate-s vechi pe lume, că ne învârtim în cerc, asemenea deținuților scoși să-și dezmorțească ciolanele în curtea interioară a pușcăriei. Fiindcă, în definitiv, cretinul corporatist are un ilustru strămoș: „<<cretinul iluminist>>, unul dintre produsele cele mai nocive ale culturii occidentale, de la biografia și bibliografia căruia tot răul purcede, vreau să spun răul minor în care se zbate încă societatea occindentală.” Vasăzică, Revoluția franceză din 1789 și progresismul de azi sunt vinovate de apariția acestor specii ciudate și schilodite de ură, de dorința de revanșă...Până una, alta, volumul tocmai isprăvit este darul pe care ți-l fac la sfârșit de an, un an cum altul n-a fost în ultima jumătate de secol. 

Așadar, la bună vedere și plăcută lectură, dragul meu haștagist!